Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, eliberat condiționat după 5 ani de la condamnare

| 02 iun, 20:24

 

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, eliberarea condiţionată a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, care executa o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

 

 

 

Decizia instanţei este definitivă.
Pe 22 mai 2015, Cristian Poteraş a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Bucureşti.
În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 6: Gheorghe Floricică - 5 ani, Dumitru Vultur - 5 ani, Moise Daniel - 3 ani şi 6 luni, Petre Boncea - 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.
Totodată, funcţionarii publici Cristina Popescu şi Dorina Pitfor au primit câte 3 ani cu suspendare.
Pe de altă parte, în acest dosar, judecătorii au respins ca nefondate acţiunile formulate de părţile civile Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie - ICECHIM Bucureşti, Academia Română - Institutul de Biologie şi Clubul Sportiv Rapid.
În plus, instanţa a dispus desfiinţarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) şi a actelor de înstrăinare subsecvente, scrie Agerpres.
Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 19.900.000 euro de la Marian Jean Căpăţînă (preţul obţinut din vânzarea terenului de 16.831,03 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului 195-197 şi a terenului de 3.053,68 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Valea Oltului nr.141A) şi suma de 810.000 euro de la Nicolae Ion Berendea (preţul obţinut din vânzarea terenului de 1.054,70 mp din Bucureşti, Sector 6, str. Lt. Av. Gheorghe Caranda nr.42).

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ