FOTO Extraterestru mort recuperat de armata franceză

| 29 oct, 2014

O fotografie impresionantă care înfățișează un extraterestru rănit a fost distribuită pe un site de ufologie din Franța. Reacțiile nu au încetat să apară, cei mai mulți dintre internauți sugerând că este vorba despre un caz cât se poate de real. Mișcarea imediat următoare a fost ca fotografia în cauză să fie ștearsă ca și cum nimic s-ar fi întâmplat.

După cum se poate vedea din imaginea alăturată este vorba despre un extraterestru, care a fost descoperit de forțele armate pe un câmp. Ființa dintr-o altă lume pare rănită sau chiar moartă, fiind întinsă pe o targă de salvare.

Chiar dacă imaginea pare a fi preluată dintr-un film de la Hollywood, au existat numeroase voci care au susținut că de fapt un eveniment straniu s-a petrecut pe teritoriul Franței. O lumină misterioasă s-a îndreptat cu mare viteză spre pământ și astfel se crede că un accident ar fi avut loc. Armata a intervenit într-un timp scurt, dar nu a mai găsit decât o ființă extraterestră de culoare gri care zăcea la marginea unui câmp.

Extraterestrul a fost preluat în cea mai mare tăcere și condus spre o bază militară secretă. Nu au existat declarații oficiale cu privire la ciudatul eveniment, motiv pentru care știrea nu a existat în ziarele franceze. O singură fotografie a scăpat și a fost publicată pe un site de ufologie din Franța, pentru ca mai apoi să fie ștearsă.

Bineînţeles că imediat după consumarea faptului în sine numeroase persoane au comentat faptul ca fiind un trucaj și nimic mai mult. Adevărul este dincolo de noi și fiecare poate decide dacă fotografia este reală sau nu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ