Franţa a găsit modalitatea de a salva zona euro: se impune majorarea salariilor în Germania

| 16 apr, 2013

Germania ar trebui să ridice nivelul salariilor din ţară pentru a elimina dezechilibrele care au condus la actuala situaţie tensionată din zona euro.

Ministrul francez al industriei, Arnaud Montebourg, a declarat într-un interviu acordat presei germane că: "Germania are un excedent comercial imens datorită exporturilor. Ţara a primit un avantaj suplimentar competitiv în comparaţie cu partenerii din zona euro prin restricţionarea artificială a creşterii salariilor".

Acesta a mai adăugat că "Franţa insistă asupra unui echilibru între cele două mari economii din zona euro".

Potrivit unor experţi, rata relativ scăzută de creştere a salariilor din Germania în ultimul deceniu a contribuit la dezvoltarea dezechilibrelor din zona euro, care au accentuat problemele în cazul unor state şi au exacerbat problemele datoriilor suverane. Salariile din Germania au crescut în medie cu 1% în perioada 2007-2011, în timp ce salariile din zona euro au crescut cu 2,7%.

La începutul lunii martie, sindicatul funcţionarilor publici din Germania a obţinut o creştere salarială cu 5,6% în 2013-2014, reuşind să fie menţinută şi indexarea anuală a salariilor.
Jean Asselborn, ministrul de externe al Luxemburgului, acuzase Berlinul că încearcă să obţină hegemonia în zona euro, dictând Ciprului politicile sale în sectorul bancar şi financiar. "Germania nu are dreptul de a decide ce model ar trebui să urmeze ţările membre al Uniunii Europene, a afirmat el, subliniind că unele ţări se sufocă din cauza acestor politici.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ