Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc la Bucureşti

| 22 aug, 2014

INMORMÂNTARE DINU PATRICIU. Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc la Bucureşti la o dată care va fi comunicată de îndată ce formalităţile vizând aducerea trupului său neînsufleţit din Marea Britanie în România se vor finaliza, anunţă familia omului de afaceri.

ÎNMORMÂNTARE DINU PATRICIU. Familia lui Dinu Patriciu îşi exprimă dorinţa ca funeraliile să aibă loc în condiţii de maximă sobrietate şi decenţă.

De asemenea, familia omului de afaceri le adresează reprezentanţilor presei rugămintea de a da dovadă de decenţă şi de a se abţine de la exercitarea de presiuni asupra mamei îndurerate a lui Dinu Patriciu, în scopul obţinerii diferitelor detalii.

'Rugăm insistent să nu mai fie deranjată nici cu apeluri telefonice, nici prin solicitări făcute la domiciliu', se arată în comunicat.

Familia lui Dinu Patriciu le mulţumeşte celor care şi-au manifestat durerea faţă de moartea lui Dinu Patriciu.

'Mulţumim încă o dată tuturor celor care, până în prezent, şi-au manifestat durerea faţă de pierderea lui Dinu Patriciu, compasiunea faţă de rudele acestuia, precum şi interesul de a participa la ceremonia funerară', precizează familia omului de afaceri.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit marţi la Londra.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ