Gabriela Firea: ”Încercăm să nu repetăm o greşeală fatală pe care a făcut-o Italia!”

| 23 mar, 17:07

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că bolnavii de coronavirus vor fi separaţi de cei infectaţ cu COVID - 19, dar care au şi alte patologii, astfel încât să nu fie repetată greşeala făcută de Italia. Firea mai anunţă şi achiziţia unor aparate PCR de testare a coronavirusului.

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea a declarat, la Antena 3, că la nivelul Capitalei se iau măsurile necesare, astfel încât să nu se repete ”greşeala fatală” făcută de Italia.

”Încercăm să nu repetăm o greşeală fatală pe care a făcut-o Italia, de aceea, ţin legătura permanent cu Ministerul Sănătăţii, astfel încât bolnavii de COVID - 19 să nu fie duşi în spitalele generaliste pentru a nu amesteca aceste tipologii de boli. De aceea, sub îndrumarea profesorului Streinu-Cercel, Spitalul Colentina devine spital-suport al Institutului Matei Balş, astfel încât pentru pacienţii care au două patologii, spre exemplu un AVC sau un infarct, dar suprapus s-au îmbolnăvit de COVID - 19, aceşti pacienţi nu se vor duce oriunde, la orice spital din Bucureşti şi nici la cele două sputale de boli infecţioase pentru că nu şi-ar putea trata prima patologie, ci doar pe cea respiratorie şi infecţioasă, ci vor merge cu toţii la Spitalul Colentina pentru a fi trataţi de o echipă mixtă din care să facă parte spre exemplu cardiologul sau neurochirurgul şi medicul de boală infecţioasă. În acest moment este un efort pentru a dota Spitalul Colentina şi pentru a-i proteja pe medicii care sunt în fiecare zi pregătiţi, trebuie să facă faţă acestei noi situaţii pentru cariera lor, dar era nevoie de separarea pacienţilor”, a declarat Gabriela Firea.
Firea a mai anunţat că a reuşit achiziţionarea a patru aparate de testare rapidă a coronavirusului.
„Am reuşit să achiziţionăm încă trei noi aparate PCR care au o viteză foarte mare de testare. De la şase-opt ore cât testează aparatele vechi existente până acum în ţara noastră aceste PCR testează în trei ore şi cu o precizie foarte mare pentru că sunt de înaltă tehnologie. Săptămâna viitoare sperăm să achiziţionăm şi pe cel de-al patrulea. Din cele patru aparate, două aparate merg la Institutul Matei Balş, unul la Victor Babeş şi unul la Spitalul Colentina”, a mai spus Gabriela Firea.
Potrivit edilului, aceste aparate urmează să ajungă în Capitală în cel mult o săptămână şi jumătate.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ