Garda Naţională de Mediu a aplicat amenzi de peste un milion de lei pentru nerespectarea regulilor de salubritate, în 2015

| 24 feb, 09:53

Garda Naţională de Mediu (GNM) a derulat, în 2015, aproape 2.300 de controale pentru verificarea stării de salubritate a localităţilor, cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţii, aplicând amenzi în valoare de 1,063 milioane de lei, potrivit datelor instituţiei transmise la solicitarea Agerpres.

Din totalul celor 2.296 de acţiuni de control, 2.111 au fost efectuate la administraţiile publice locale, unde s-au aplicat 75 de avertismente şi 88 de sancţiuni contravenţionale în cuantum de 790.000 de lei. La nivel general, au fost aplicate 81 de avertismente şi 104 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.063.500 de lei. 

În acelaşi timp, comisarii GNM au efectuat, în decursul anului trecut, 41 de controale la administraţia drumurilor/căi ferate, unde s-au aplicat un avertisment şi trei amenzi în valoare de 31.000 de lei. De asemenea, au fost controlaţi 68 de agenţi economici şi persoane fizice, în cazul cărora s-au înaintat un avertisment şi 8 sancţiuni contravenţionale în total de 32.500 lei, iar în urma controalelor la 76 de operatori de salubritate au fost aplicate 4 avertismente şi 5 amenzi în valoare de 210.000 lei. 

Conform sursei citate, în 2015, GNM a întreprins 43.521 acţiuni de control la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate: 1.325 de avertismente, 2.450 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 44,98 milioane lei, 258 de dispoziţii de sistare a activităţii, o dispoziţie de încetare a activităţii, 36 de propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu şi 55 de sesizări penale. 

Garda de Mediu precizează că autorităţile administraţiei publice locale se ocupă de salubrizarea localităţilor la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, iar serviciul de salubrizare are în atribuţii, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei sau de îngheţ, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi cele provenite din activităţi comerciale şi instituţii, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 feb, 10:42
dan
oferta de munca
Povestea care iti aduce bani! In Ianuarie 2016 o editura cu renume, din romania, a lansat pe piata mondiala un proiect 100% romanesc. Un subiect unic de film! Totul este foarte serios! Proiectul are deja un succes fenomenal la nivel mondial! Cand doresti cu cea mai mare seriozitate detalii despre acest loc de munca, part-time sau full-time, acceseaza: https://www.facebook.com/Povestea-care-iti-aduce-bani-733710493401344/timeline

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ