George Maior: Nu suntem în pericol terorist. SRI a luat măsuri suplimentare

| 12 ian, 17:30

Șeful SRI, George Maior, a declarat într-un interviu că după atacul terorist din Franța vor mai exista atentate teroriste în Europa.

„Au fost dejucate atentate și în Romania. Serviciile secrete europene sunt pregătite pentru noul nivel de terorism, dar nu există securitate absolută. Uneori prevenția nu se poate realiza”, a declarat directorul SRI George Maior în interviul acordat ziare.com.

Despre atentatul de la Paris, șeful SRI spune că se observă şi elemente clasice şi elemente noi. „Elementele clasice se regăsesc în multe atentate, de exemplu luare de ostatici, folosirea unor arme convenţionale. Elementul nou ar fi legat de acest amestec extraordinar de emoţie indus prin alegerea ţintei, extrem de sensibilă la nivelul opiniei publice. S-a dorit o lovitură în inima unei libertăţi fundamentale a democraţiilor, libertatea de expresie, cu rezonanţă şi simbolistica publică extraordinară în plan european. În această era post-modernă, în care media, comunicarea joacă un rol atât de important, organizaţiile teroriste au că scop inducerea unor emoţii care, iniţial, slăbesc foarte mult un stat şi instituţiile care au că misiune prevenirea unor asemenea evenimente”, a spus George Maior.

„Serviciile europene sunt pregătite, dar nu există securitate absolută. În Franţa au fost dejucate multe atentate. Colegii francezi sunt extrem de profesionişti, dar nu există securitate absolută. Uneori prevenţia nu se poate realiza. Poţi să previi 100 de atentate - lucrurile nu sunt atât de mult discutate, dar sunt cunoscute în comunitatea profesionistă de informaţii - şi o dată să fii lovit frontal, că să se nască asemenea dezbateri”, a mai spus George Maior.

Fostul director SRI, Costin Georgescu, a declarat la Digi24, că interviul acordat de George Maior are rolul de a calmă oamenii. „Îşi propune că populaţia din România să fie calmă şi să aibă încredere că SRI îşi face datoria. E un mesaj foarte util şi necesar în situaţia actuală din Franţa şi nu numai. Şi e în legătură şi cu declaraţia directorului de la MI5 care a arătat că sunt în continuare ameninţări teroriste, în special legate de Marea Britanie şi de SUA”, a spus Costin Georgescu.

Acesta a precizat că în continuare există pericole asupra Europei. „Să nu aşteptăm de la un serviciu de informaţii, cât ar fi el de dotat şi de bun, să rezolve toate problemele teroriste. Cum poliţia nu are niciodată posibilitatea să oprească toţi criminalii, hoţii şi traficanţii de droguri, la fel nici serviciile de informaţii nu pot să oprească totul”, a mai spus fostul şef al SRI la Digi24.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ