George Maior, planul lui Ponta pentru Consiliul Naţional PSD (Surse)

| 26 feb, 13:52

George Maior, fostul şef al SRI, este propunerea lui Victor Ponta pentru conducerea Consiliului Naţional al PSD, post ocupat de Adrian Năstase, iar acum vacantat. Afirmaţia îi aparţine lui Radu Popa, fost consilier al premierului Ponta.

"Mai mulți parlamentari PSD mi-au spus că intenția lui Victor Ponta este să îl susțină pe fostul șef al SRI, George Maior, pentru funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. Omul e șomer și înțeleg că ar fi făcut oarecare servicii liderului PSD. Dar pentru asta, ar trebui consultată dna.Plumb, poate găsea o măsură de protecție socială. În plan politic, ar fi o fractură a tradiției, pentru că, în timp,  acest fotoliu a fost rezervat foștilor președinți ai partidului. Din nefericire, în partid, liderii "lumii noi" au hrănit o voluptate a demolării și au considerat că lumea începe cu ei. Au uitat că au mai fost și alții care au crezut că Reichul durează o mie de ani...În opinia mea, cel mai bun pentru această funcție ar fi Dan Mircea Popescu, dar cui să-i spui și cine să înțeleagă?", a declarat Radu Popa, fost consilier al premierului Victor Ponta, pentru stiripesurse.ro.

Citeşte şi: SONDAJ INSCOP. Klaus Iohannis domină topul încrederii. Pe ce loc se situează Victor Ponta

"Consiliul Naţional va alege un nou preşedinte. Am discutat cu domnul Năstase şi chiar domnia-sa mi-a spus că a înţeles gestul normal al nostru, de respect pentru ceea ce a făcut ca preşedinte al PSD şi ca prim-minsitru însă, în momentul acesta, ca organizare, nu doar funcţia de preşedinte al Consiliului, ci şi activitatea departamentelor trebuie repornită pentru că se simte lipsa", a spus Victor Ponta în ianuarie.

Alegerea noului preşedinte CN PSD va avea loc pe 20 martie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ