George Scutaru: Tăriceanu s-a lăsat folosit; ştie că nu va ajunge niciodată prim-ministru

| 06 noi, 2014

Liderul deputaţilor liberali, deputatul George Scutaru, susţine că 'nominalizarea lui Călin Popescu Tăriceanu ca premier este un joc făcut pentru a atrage electoratul de dreapta'.

'Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat folosit în modul cel mai josnic, chiar dacă el, în primul rând, ştie că nu va ajunge prim-ministru, el face toate aceste lucruri, se transformă într-un PSD-ist cu papion, doar ca să-şi menţină postul de preşedinte al Senatului', a declarat joi seara, într-o conferinţă de presă, deputatul liberal George Scutaru.

Potrivit acestuia, 'partidul de strânsură al lui Tăriceanu va primi, în cel mai bun caz, două ministere şi acelea neimportante'.

'Tăriceanu face acest joc pentru a-şi menţine funcţia şi privilegiile pe care le are postul de preşedinte al Senatului, îşi bate joc de cei care l-au votat, crezând că înt-adevăr apără ideile de dreapta. El vinde speranţele celor care l-au votat doar pentru propria sa funcţie şi pentru camarila celor câtorva persoane din jurul său, dar şi pentru a fi la adăpostul majorităţii parlamentare pentru a nu i se ridica imunitatea parlamentară într-un dosar pe care îl instrumentează procurorii anti-corupţie', a afirmat Scutaru.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 noi, 2014
tyrex
Siktir bai umflatule nici acum nu va dati seama de prostia si idiotenia facuta, nu realizati ca a-ti devenit anexa PDL-ului si pupinkuristii lui bashinescu. ? Voua sa va fie rusine ca a-ti tradat in mod las USL-ul bun rau cum era dar a-ti TRADAT imbecililor si acum aveti tupeu sa vorbiti dupa ce v-ati dat cu dusmanul? Tu vorbesti porcule de moralitate tu si gunoaiele alea tradatoare? NU vezi bai oligofrenule ca mai aveti putin si dispareti, ve-ti fii inghiti jumate de Tariceanu si jumate de PDL .Taci drakului din gura si inainte sa faci pe Mafalda deschide ochii sa vezi kakatul cat casa din propia ograda. Mars la cotet.
06 noi, 2014
Alexandru Valeriu Pantelimon
Sarac cu duhul -ca orice TRADATOR; ïntelectual modest nu poate pricepe de ce au pierdut si de ce se indreapta spre catastrofa finala . Media IQ_ului romanilor ii este net superioara ; peste 600.000 de romani cu studii superioare au votat cu Ponta . DIXIT .
07 noi, 2014
tyrex
Ti-ai aprins paie in cap Alex, cum poti sa spui ca intelectualii sunt cu Ponta? Aia sunt cu Macovei cu Udrea cu sasalaul ala obraznic si arogant care reprezinta creama gandirii si moralitatii politice in Romania.Dupa gunoaiele astea oamenii normali nu pot vota PSD sau Ponta ca stiu eu de la bunici cat rau a facut komunismul . In capul lor social democratia este komunism. Pai atunci hai sa atacam si Danemarca si Suedia si Finlanda si Norvegia si o gramada de tari unde sunt guverne social democrate si sa le sxplicam ca se indreapta spre comunism. O sa te doara urechile cate o sa auzi aici .Numai bine

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ