Giorgiana Hosu, șefa DIICOT, și-a dat demisia

| 24 sep, 20:15

 

Giorgiana Hosu, procurorul-șef al DIICOT, și-a anunțat demisia, joi seara. Decizia intervine după ce soțul ei a fost condamnat în primă instanță la trei ani închisoare cu suspendare.

 

 

 

Un comunicat al Ministerului Justiției informează că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere, joi, cu Giorgiana Hosu, iar aceasta l-a anunțat de decizia s-a de a demisiona.  „Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, precizează Ministerul Justiției.
Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către procurorul-șef adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu.
Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității. Sentința nu este definitivă, dar președintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că „dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”.
Președintele Klaus Iohannis a semnat în 20 februarie decretele de numire pentru procurorii-șefi propuși de ministrul justiției, inclusiv pentru Giorgiana Hosu, deși Consiliul Superior al Magistraturii avizase negativ propunerea Giorgianei Hosu pentru funcția de procuror-șef la DIICOT.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ