Grindeanu: Democrația de care ne bucurăm cu toții - adevărata moștenire lăsată de președintele fondator al PSD

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că 'democrația de care ne bucurăm cu toții' este adevărata moștenire lăsată de președintele fondator al partidului, primul președinte ales al României, Ion Iliescu.
Acesta a transmis un mesaj după înmormântarea fostului șef de stat Ion Iliescu.
'Astăzi se încheie un capitol definitoriu pentru istoria recentă a României. Democrația de care ne bucurăm cu toții este adevărata moștenire lăsată de președintele fondator al Partidului Social Democrat, primul președinte ales al României! Drum lin, domnule Președinte', a scris Grindeanu pe Facebook.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.
Ion Iliescu a murit marți, la ora 15:55, la Spitalul ''Agrippa Ionescu'' din Capitală, unde era internat de 57 de zile. Avea 95 de ani.
Timp de două zile, în memoria celui care a condus România între anii 1990 - 1992, 1992 - 1996 și 2000 - 2004 au fost organizate funeralii de stat, iar joi a fost zi de doliu național, drapelul României fiind coborât în bernă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x