Grindeanu: România şi Republica Moldova vor colabora mult mai strâns în domeniul infrastructurii!

| 26 ian, 20:15

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avut, joi, o întâlnire de lucru cu omologul său din Republica Moldova, Andrei Spînu, cu care a discutatb despre intensificarea colaborării în domeniul infrastructurii şi au identificat proiecte comune care pot fi realizate în perioada următoare.

 

”România şi Republica Moldova vor colabora mult mai strâns în domeniul infrastructurii! Am discutat astăzi cu omologul meu din Republica Moldova, Andrei Spînu, despre cum ne putem dezvolta parteneriatul pe toate sectoarele de transport”, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Acesta a propus întrunirea, în februarie, a Comisiei Mixte bilaterale pentru coordonarea tuturor activităţilor referitoare la proiectarea şi construirea Podului peste Prut de la Ungheni.
”Am convenit asupra necesităţii de a identifica şi alte proiecte transfrontaliere eligibile prin fonduri europene (CEF). Acestea ar putea fi depuse la următorul apel de aplicare, care va fi lansat în luna septembrie a acestui an”, a mai transmis Grindeanu.
Ministrul anunţă că în prezent sunt deja identificate trei propuneri: construcţia Podului de la Ungheni (proiect aprobat în luna decembrie 2022); construcţia infrastructurii de acces la acest pod care să includă un punct de trecere a frontierei (pe teritoriul Republicii Moldova) şi modernizarea DJ 249 pentru asigurarea descărcării şi conexiunii cu infrastructura existentă (pe teritoriul României); asigurarea conexiunii rutiere Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova)- pentru care aplicaţia va fi depusă în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024.
”În domeniul rutier, ne-am dori ca Autostrada Unirii (A8) să fie continuată până la Chişinău (Republica Moldova) şi Odesa (Ucraina)”, a mai transmis ministrul.
Acesta precizează că a fost abordat şi subiectul modernizării şi construcţiei mai multor poduri rutiere transfrontaliere peste Prut: Podul de la Sculeni (Sculeni); Podul Oancea (Cahul); Podul Albiţa (Leuşeni)- pod nou; Podul Răducăneni (Bărboieni)- pod nou; Podul Bumbăta (Leova)- pod nou; Podul Fălciu (Leca /Cantemir)- pod nou.
”În domeniul infrastructurii feroviare am discutat despre extinderea liniei de cale ferată cu ecartament larg până la Staţia Nicolina. Astfel, trenurile ar putea circula pe cale ferată cu ecartament larg pe relaţia Ungheni - Cristeşi Jijia - Socola- Nicolina.
Un punct de interes comun este şi reabilitarea coridorului feroviar Iaşi (Aeroportul din Iaşi) - Ungheni- Chişinău (Aeroportul din Chişinău)- Odesa, prin finanţare obţinută de la Banca Mondială”, a mai transmism Grindeanu.
În contextul conflictului armat din Ucraina, acesta a reamintit că, în septembrie 2022, au fost finalizate lucrările pentru repunerea în funcţiune a liniei de cale largă din frontiera cu Republica Moldova (Giurgiuleşti) până la silozul de la dana portuară Galaţi.
”Linia cu ecartament larg permite încărcarea şi descărcarea directă a vagoanelor ucrainene, fără transbordare, care circulă pe relaţia Galaţi (RO) – Giurgiuleşti (R.Moldova) – Reni (Ucraina).
În domeniul aerian am discutat despre posibilitatea creşterii numărului de frecvenţe ale operatoriilor aerieni români pe segmentul Bucureşti- Chişinău- Bucureşti, dar şi despre diversificarea destinaţiilor prin operarea unor noi curse de pe mai multe aeroporturi internaţionale din România”, a mai precizat ministrul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ