Guvernele României şi Chinei au parafat mai multe memorandumuri de înţelegere

| 25 noi, 2013

Guvernele României şi Republicii Populare Chineze au semnat, luni, la Palatul Victoria, în prezenţa premierilor celor două state, mai multe memorandumuri de înţelegere în domeniile energiei (nucleară, termocentrale, hidrocentrale), sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi al culturii.

În domeniul energiei s-a semnat un Memorandum de Înţelegere între Departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională pentru Energie din China, pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, document parafat de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, şi Xu Shaoshi, ministrul Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă în domeniul proiectelor nucleare.

Cele două părţi au semnat şi o Scrisoare de intenţie între SN Nuclearelectrica - China General Nuclear Power Corporation (CGN), din partea României semnând Daniela Lulache, directorul general SN Nuclearelectrica, iar din partea chineză He Yu, preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN).

În cadrul ceremoniei a fost încheiată şi o înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la centrala termoelectrică Deva, semnată de Daniel Andronache, director general Complex Energetic Hunedoara, şi Zhao Ruolin, preşedintele companiei China National Electric Engineering Co.

Tot în domeniul termoenergetic a fost parafat un Acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari - Complexul Energetic Oltenia. Documentul a fost semnat pentru România de Laurenţiu Ciurel, director general Complexul Energetic Oltenia, iar pentru partea chineză de Li Qingkui, preşedintele companiei China Huadian Corporation.

Partea română şi partea chineză au agreat în domeniul hidroenergetic o Scrisoare de confort în vederea realizării proiectului Cheap Tarniţa Lăpuşteşti, înţelegere semnată din partea română de Dan Cârlan, director companie de proiect Tarniţa-Lăpuşteşti, şi din partea chineză de Yun Lian, vicepreşedinte executiv Sinohydro Corporation.
În domeniul cooperării economice, Andrei Gerea, ministrul Economiei, şi Gao Hucheng, ministrul Comerţului din R.P.Chineză, au parafat două Memorandumuri de înţelegere privind promovarea cooperării investiţionale şi, totodată, elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic.
Totodată, România şi China au parafat două Protocoale de înţelegere în domeniul sanitar-veterinar între ANSVSA şi AQSIQ, privind exportul de bovine pentru reproducţie în R.P. Chineză şi exportul de carne de porc congelată în R.P. Chineză. Documentele au fost semnate de Vlad Mănăstireanu, preşedinte ANSVSA, secretar de stat, şi Huo Yuzhen, ambasadorul Chinei în România.
În planul relaţiilor culturale bilaterale, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi Huo Yuzhen, ambasadorul chinez la Bucureşti, au semnat Programul cultural pentru perioada 2013-2016 dintre cele două ţări şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul R.P.Chineze cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român de la Beijing şi a Centrului Cultural Chinez de la Bucureşti.
În domeniul IT a fost parafat un Memorandum de Înţelegere între Ministerul pentru Societatea Informaţională din România şi Huawei Technologies Co.Ltd, act semnat de ministrul român Dan Nica şi de Lu Yong, manager regional Huawei Company.

Totodată, va fi parafat un acord între Mingyang Wind Power Group şi Romanian Păunescu Corporation pentru investiţii în centrale eoliene şi echipamente de export.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ