Guvernul va aproba miercuri proiectul de OUG prin care vor fi angajaţi 200 de medici care au finalizat rezidenţiatul

| 28 oct, 20:01

Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, de la ora 19.00, proiectul de ordonanţă de urgenţă rivind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID -19.

 

Actul normativ prevede angajarea, fără concurs, a 200 de medici în diverse specialităţi anestezie terapie intensivă (ATI), urgenţă, epidemiologie, radiologie, boli infecţioase, pneumologie, din spitalele desemnate să trateze cazurile confirmate COVID-19. Aceşti medici, după o perioadă de 6 luni la Spitalul Gerota vor fi distribuiţi către alte unităţi medicale unde este nevoie de personal.
„(1) Se suplimentează statul de organizare al Spitalului de Urgenţă „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti subordonat Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, prin înfiinţarea Compartimentului Suport COVID – 19 în cadrul secţiei Unitatea de Primiri Urgenţe, prevăzut cu 200 posturi de medici specialişti şi medici rezidenţi an IV şi V în specialităţile: anestezie terapie intensivă (ATI), medicină de urgenţă, epidemiologie, radiologie - imagistică medicală, boli infecţioase, pneumologie, pe durata angajării persoanelor prevăzută la art. 5, pe funcţii de personal contractual. (2) Activitatea Compartimentul Suport COVID – 19 din cadrul Spitalului de Urgenţă „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” se află sub coordonarea directă a Direcţiei Generale Management Urgenţe Medicale din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne”, arată proiectul de OUG.
Prin derogare de la legea 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, precum şi de la OUG 57/2019 codul administrativ, posturile sunt ocupate, fără concurs, de medici care au promovat examenul de specialitate în anul 2020 şi nu au posturi asigurate sau medici rezidenţi an IV-V.
Totodată, „medicii încadraţi la Compartimentul Suport COVID – 19 din cadrul Spitalului de Urgenţă „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” beneficiază, pe lângă salariul de bază, de sporurile acordate personalului medico-sanitar din structurile de primire a urgenţelor ale Spitalului de Urgenţă „Profesor Dr. Dimitrie Gerota”, mai arată proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Executivul mai are pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.
Prin proiectul de hotărâre a Guvernului „se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 297.500 lei pentru sprijinirea unui număr total de 88 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora, cu domiciliul/reşedinţa în 18 judeţe: Bacău, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Olt, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Bucureşti”.
Alt proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a reuniunii de la Palatul Victoria este cel care vizează suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 6 decembrie.
Astfel, bugetul MAI va fi suplimentat cu14.994.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru stabilirea cadrului necesar pentru îndeplinirea dispoziţiilor legii privind pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare.
Un alt proiect de OUG care figurează pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului vizează realizarea Cloud-ului Guvernamental.
„Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul general pentru realizarea şi administrarea la nivel naţional a unei infrastructuri de tip cloud, denumită „Cloud Guvernamental”, constând într-un ansamblu de resurse şi servicii de tehnologia informaţiei, 3 comunicaţii şi securitate cibernetică, utilizat în comun de autorităţile şi instituţiile publice din România, precum şi de către structurile aflate în coordonarea şi subordonarea acestora. (2) Autoritatea pentru Digitalizarea României, denumită în continuare ADR, în calitate de administrator al Cloud-ului Guvernamental, coordonează acţiunile necesare realizării, operării şi funcţionării acestuia. (3) În vederea furnizării serviciilor specifice Cloud-ului Guvernamental, Autoritatea pentru Digitalizarea României colaborează cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. (4) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sistemele informatice, achiziţionate de către autorităţile şi instituţiile publice vor fi dezvoltate astfel încât să fie pregătite pentru migrare în Cloud-ul Guvernamental”, prevede proiectul de act normativ.
Executivul are în discuţie şi un memorandum cu tema: Finanţarea în cadrul POIM a proiectului „Reabilitatea sistemului de termoficare a Municipiului Bucureşti”.
Prezentarea proiectului - Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti:
„-  Valoare eligibilă: 278,32 mil. euro
- În cadrul proiectului, se vor reabilita 105,97 km (aproximativ 20%) din reţeaua de transport apă fierbinte totală din Bucureşti repartizaţi astfel:
o Magistrala II Sud pe o lungime de traseu de 25,53 km
o Magistrala II- III Grozăveşti pe o lungime de traseu de 22,431 km
o Magistrala V Grozăveşti pe o lungime de traseu de 21,418 km
o Magistrala Progresu Berceni pe o lungime de traseu de 35,77 km
o Magistrala II Vest pe o lungime de traseu de 0,82 km
o Cei 105,97 sunt împărţiţi în 25 de loturi şi reprezintă secţiunile responsabile de cele mai mari pierderi ale reţelei generale.
- Totodată, proiectul vizează reabilitarea reţelei de transport apă fierbinte, în vederea reducerii pierderilor de căldură şi apă caldă şi, prin urmare, îmbunătăţirea eficienţei, a fiabilităţii şi siguranţei operaţionale a sistemului.
- Proiectul va contribui la reducerea pierderilor de energie în sistemul de termoficare de la 28,6% (2018) la 22.7% (2023).
- La finalizarea proiectului în 2023, următoarele reduceri medii anuale vor fi înregistrate faţă de anul 2019:
o Reduceri de pierderi de căldură: 505,086 Gcal/an;
o Reduceri de consum de gaz la sursă: 969,670 MWh/an;
o Reduceri de pierderi de apă: 5,876,314 m3/an
o Reduceri de emisii de CO2: 195,873 tone/an
o Reduceri emisii de NOx: 179 tone/an”, conform memorandumului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ