Hagi: Tatăl preşedintelui FRF este un om rău

| 20 mar, 2014

Gheorghe Hagi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că fostul fotbalist Gheorghe Burleanu, tatăl actualului preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, este "un om rău" deoarece doreşte ca Gheorghe Popescu, condamnat în Dosarul transferurilor, să rămână în închisoare.

Hagi a lăsat să se înţeagă faptul că are aceeaşi părere şi despre Răzvan Burleanu, afirmând că "aşchia nu sare departe de trunchi". "Părintele domnului preşedinte (n.r. - fostul fotbalist Gheorghe Burleanu) să fie mai atent când vorbeşte. Este un om rău. Când îţi doreşti ca Popescu să rămână acolo (n.r. - în închisoare) înseamnă că eşti un om rău. Îi transmit asta de aici. Numai un om rău poate să dorească răul unui om aflat într-o situaţie dificilă, care a muncit pentru România. Iar pentru mine aşchia nu sare departe. Când se întâmplă asta să îmi daţi voie să spun că în România este răutate multă. Iar cu asta nu facem nimic", a spus Hagi.

Fostul căpitan al echipei naţionale susţine că la 4 martie, ziua în care au fost anunţată soluţia Curţii de Apel în Dosarul transferurilor, a realizat că în România nu mai există invidie, ci ură şi răzbunare faţă de oamenii de succes. "Până pe 4 martie, aşa cum a spus Mircea Lucescu, am crezut că în România există invidie. Aşa a zis nea Mircea, că succesul aduce invidie. Dar din 4 martie, am realizat că în România nu mai este invidie, este ură şi răzbunare. S-a depăşit măsura, asta am realizat eu. E dureros, fac parte din acea generaţie. E o dezamăgire mare, cât trăieşti înveţi, ăştia suntem noi, românii", a menţionat fostul internaţional.

Hagi a adăugat că oamenii trebuie să aibă mai mult respect faţă de Gheorghe Popescu şi ceilalţi sportivi care au muncit pentru România. "Campania împotriva lui Popescu am văzut că tot continuă. Încă se mai duce, de ce oare? Ştiţi şi voi răspunsul. Eu zic că trebuie să se revină la mai mult respect, pentru că rămânem cu ura şi răutatea în România. Trebuie mai mult respect faţă de nişte sportivi care au muncit pentru România", a precizat fostul căpitan.

Gheorghe Hagi a explicat că nu l-a vizitat până acum la penitenciar pe Gheorghe Popescu. "Nu putem să îl vizităm în momentul de faţă", a afirmat el.

Hagi a participat, joi, la conferinţa de presă de lansare a ediţiei 2014 a Cupei Hagi Danone, competiţie destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.

Susţinut de Gheorghe Hagi în cursa pentru preşedinţia FRF, Gheorghe Popescu nu a mai participat la alegerile din 5 martie, el fiind condamnat în Dosarul transferurilor la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare la 4 martie. Răzvan Burleanu a fost ales, la 5 martie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

La două zile după ce a devenit preşedintele FRF, Răzvan Burleanu a declarat că nu va semna petiţia de graţiere a lui Gheorghe Popescu, condamnat la închisoare în Dosarul transferurilor, chiar dacă foştii fotbalişti ai Generaţiei de aur se vor supăra.

"Nu voi semna acea petiţie, nu vreau să se înţeleagă altceva. Decizia justiţiei e un act normal la bunul mers al societăţii. Cu toată supărarea colegilor de generaţie ai domnului Gheorghe Popescu, nu o voi semna", a declarat Burleanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ