Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13081 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 mar, 16:40
Jasonnuani
CoinVolcano offers a hub for blockchain deals; with protected payments and simple functions. Join for quick access to markets and instant s. Invest confidence.
coinvolcanoonline.com CoinVolcanoOnline.com brings a hub for blockchain exchange; featuring protected operations and easy-to-use features. Get started for speedy access to platforms and real-time data. Invest assurance.
Source:

coinvolcanoonline.com
10 mar, 20:45
Jasonnuani
Aviatrix.Rodeo delivers a unique approach to aviation data; optimized for pilots. Check for insights on routes; data; and operations in a direct platform.
https://aviatrix.rodeo/ Aviatrix.Rodeo offers a novel approach to flight data; tailored for pilots. Browse for perspectives on flight paths; stats; and performance in a streamlined dashboard.
Source:

https://aviatrix.rodeo/
10 mar, 20:37
Jasonnuani
BurningWins.rodeo brings a original hub for wagering; highlighting diverse sellections. Alongside effortless navigation; it serves bettors seeking fast fun. Hop on for premium promotions and winnings. Secure and simple; itРІР‚в„ўscores|stands out|shines|e
https://burningwins.rodeo/ BurningWins.rodeo delivers a original platform for gaming; including wide-ranging options. Paired with smooth browsing; it appeals to players interested in quick fun. Sign up for top-tier deals and payouts. Safe and easy; itРІР‚в„ўscores|stands out|shines|excels} in bringing fun. Test it today!
Source:

https://burningwins.rodeo/
10 mar, 19:47
Jasonnuani
Aviator.rodeo offers an original angle on digital entertainment; built around fast-paced action. Users may check out its minimalist layout for fast rounds. Aviator.rodeo maintains play smooth and engaging without overload.
https://aviator.rodeo/ The Aviator Rodeo site delivers a fresh take on interactive fun; focused around fast-paced gameplay. Users may test their straightforward system for instant sessions. Aviator.rodeo holds play seamless and interactive without extras.
Source:

https://aviator.rodeo/
10 mar, 19:44
Jasonnuani
The site offers diverse gaming alternatives for users. Including seamless use; it concentrates on user-friendly structure. Titles are varied; guaranteeing something for each user. Reliable operations plus quick responsiveness make it an efficient choice.
https://burningwinsplay.com/ BurningWinsPlay provides various entertainment choices aimed at visitors. Featuring seamless navigation; it concentrates on user-friendly design. Titles can be broad; guaranteeing choices for each user. Protected operations along with rapid performance make it a solid choice.
Source:

https://burningwinsplay.com/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ