Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate
O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.
O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.
"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.
Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.
"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".
Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.
"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.
Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.
"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.
De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.
Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.
Ştirile orei
Melbet 2026 Registration Bonus Code: 20,000 INR Offer
Melbet Promo Code 2026: 20,000 INR Welcome Bonus
Step by Step: Register with the Melbet Bonus Code for Instant Rewards
Use the latest promo code for Melbet in 2026: MEL200VIP, and gain a 100% deposit match Melbet sports welcome bonus of up to €130. Melbet first deposit bonus. In order to get it, you need to specify a special promotional code during registration. In this article, we will look at what Melbet promo codes are, how to get them, and how to use them for maximum benefit.
The 2026 Melbet promo code is MEL200VIP. It unlocks a maximum 200% bonus, more generous than the classic offer. Melbet curates elite combos from top Sports and Live games. Hit right for a 10% odds uplift—tailored to link IPL no-runs or Premier League clean sheets, or Asia Cup matches for South Asian fans.
New customers can receive a 100% deposit bonus up to €130 when registering a new account and entering the promo code Melbet: MEL200VIP during sign-up. Get a MelBet Bonus Promo Code for FREE
How to Use a Melbet Promo Code?
No, all Melbet bonuses, including MEL200VIP, require a qualifying deposit to activate—there's no true no-deposit promo code available. However, loyalty perks like the Daily Accumulator or birthday free spins (20 wager-free) offer risk-free trials post-registration, and VIP cashback (up to 10%) can feel deposit-light for regulars.
Промокоды для участия в специальных акциях: Эти промокоды предоставляют возможность участвовать в специальных акциях.
социальные сети – аккаунты оператора;
Промокод 1win 2026 — 1W2026FREE при регистрации
Яндекс.Деньги
Первый депозит – бонус 200% от суммы депозита;
Как активировать промо?
Промокоды на дополнительные средства при пополнении баланса: Эти промокоды предоставляют дополнительные средства при пополнении баланса.
Выберите удобный вариант регистрации: в 1 клик, через социальные сети или почтовый ящик.
Что такое 1win промокод?
Для получения бонуса необходимо соблюдать условия БК 1Win: делать ставки на события с коэффициентом от 3, избегать ставок на экспресс события, и отыграть бонус в течение 30 дней с момента регистрации.
Второй депозит – бонус 150% от суммы второго депозита;
Промокод нужно отыгрывать?
Промокоды для новичков или при регистрации: Эти бонусы предназначены для тех, кто только начинает играть на платформе.
Завершите процесс регистрации.
Минимизация потерь. Некоторые промокоды предлагают страховку ставок на спорт.
Компания 1win предлагает новым клиентам приветственный бонус, равный 500% от суммы депозита, но не превышающий 15,000 рублей. Для вывода бонусных средств их сначала нужно отыграть. Бонусные 500% распределяются на 4 депозита.
Да. Игрок, выполнивший условия отыгрыша сразу получает реальные деньги на свой депозитный счет. Условия отыгрыша указаны в описании. Игроку нужно ознакомиться с ними. Отыгрыш может показаться сложным. Клиент может отказаться от бонуса.
1win предлагает различные виды промокодов, каждый из которых имеет свои особенности:
Выберите удобный вариант регистрации: в 1 клик, через социальные сети или почтовый ящик.
Через почтовый ящик: При этом способе вам потребуется ввести больше своих данных, но и степень защиты у данного способа гораздо выше.
Возврат части потраченных денег через кешбэк.
Принимаются только ставки типа «ординар»;
FAQ о промокодах 1win
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ