Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate
O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.
O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.
"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.
Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.
"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".
Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.
"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.
Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.
"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.
De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.
Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.
Ştirile orei
Как правильно использовать промокод в 1win
На первый депозит действует бонус до 200%.
Промокод 1Win - 1W2026FREE, получите бонус 500% до 75,000 рублей на первый депозит. В этой статье расскажу подробнее о том, как его активировать и где его искать. Бонус от 1win можно получить при регистрации. Распространяется он на четыре первых депозита и с промокодом может достигать 500%.
Способы Пополнения счета в 1вин
Третий депозит – бонус 100% от суммы;
Искать бонусные коды нужно на внешних ресурсах. Надежный источник информации – наш сайт. Промокоды указаны в отдельном разделе.
Промокоды не так часто используются игрокам в игровом процессе. Более того, не многие игроки до конца понимают, где взять для БК 1win промокоды, как их использовать и что в конечном итоге за них можно получить.
После того как вы заполнили анкету и указали промокод 1win, вам необходимо согласиться с условиями использования сайта букмекера и нажать кнопку «зарегистрироваться».
Минимизация потерь. Некоторые промокоды предлагают страховку ставок на спорт.
Третий депозит – бонус 100% от суммы;
Промокод нужно отыгрывать?
Для всех игроков: Эти поощрения доступны для всех клиентов, независимо от их опыта и статуса.
Новым клиентам официальный 1win промокод: 1W2026FREE, который даёт бонус 500% на первые четыре депозита до 200,000 рублей плюс 70 бесплатных вращений. После этого вам будет доступен бонус на первый депозит в размере до 500%. Удачи в ставках! Если у вас возникнут вопросы, не стесняйтесь задавать их.
Регистрация на сайте 1win с промокодом
Яндекс.Деньги
При первом внесении депозита вы получите бонус, равный 500% от суммы депозита, но не более 200 000 рублей на ваш счет. Для получения денежных бонусов для ставок на спорт и игр в казино необходимо использовать специальный промокод 1win.
Таким образом, вы можете получить бонусы четыре раза, но учтите, что для отыгрыша бонусного счета действуют специальные правила и сроки. Максимальная сумма бонусных средств составляет 200,000 рублей, а максимальный бонус на один депозит – 50,000 рублей.
Melbet Promo Code 2026 - Exclusive Bonus 20,000 INR
Melbet 2026 Bonus Code: 20,000 INR for Sports
Melbet promo codes are not a gimmick, but the way to get more out of your bets. Be it sports betting or spinning the reels, the appropriate code can bring you additional funds, free bets, or free spins. However, not every bonus is constructed in the same manner. That is how they work and where you will get the most bang for your buck. How about a bonus to begin with? Take advantage of the code today.
Melbet operates legally under a Curacao eGaming license, accessible in over 100 countries via mirrors or VPN where restricted. The code requires a deposit to activate, though no-deposit perks like the Daily Accumulator offer trial plays. If the code fails, check uppercase entry, new account status, or contact 24/7 support for immediate fixes. Early 2027 codes may renew this one—stay d via promotions. It's the registration code unlocking exclusives, essential for the full boosted experience. Enter the Melbet promo code MEL200VIP at signup to claim up to 20,000 INR on sports or 1,55,000 INR + 290 FS at the casino, with local equivalents like 2,000,000 BDT in Bangladesh or 90,000 PKR in Pakistan.
Bettor forum tales affirm the code's reliability: broad acceptance, swift funding, and alignment with live streaming for all-out kabaddi raids, suited to local leagues like Indian Premier League or Pakistan Super League.
Pay a qualifying deposit: The minimum deposit amount will differ, and the code will not be valid without it.
Absolutely—use the bonus on eSports like CS:GO rounds, Valorant Champions Tour, or FIFA e-nationals for leveraged plays. The 200% uplift extends to over 40 sports, including eSports with low margins (3-5%), perfect for outrights on Dota 2 International in 2026.
1win предлагает различные виды промокодов, каждый из которых имеет свои особенности:
1Win Промокод: 1W2026FREE предоставляет вам возможность получить приветственный бонус в размере 500% до 200000 рублей. Введите код бонуса при регистрации аккаунта и наслаждайтесь бонусом 2026. Бонус можно использовать для ставок на спорт и в онлайн казино. 1win предлагает новым клиентам использовать промокод - 1W2026FREE. Этот код обеспечивает до 500% бонусов на первые четыре депозита. Вот как это работает:
Важно быть внимательным при поиске промокодов, чтобы избежать мошенников. Некоторые недобросовестные лица предлагают “бесплатные” промокоды с условием выполнить определенные действия. Они могут запросить ваши личные данные, утверждая, что это необходимо для проверки подлинности использования промокода. Никогда не передавайте личные данные третьим лицам. Регистрируйтесь и вводите информацию только на официальном сайте 1win. Проверяйте источник информации и используйте промокоды только с официального источника.
Наиболее простым и распространенным вариантом является пополнение счета с помощью ба
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ