Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13071 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 feb, 09:44
Jasonnuani
HotChillies.Rodeo page delivers a one-of-a-kind hub for chili enthusiasts. Find dishes; tricks; and narratives about fiery flavors. Join to exchange your favorite pepper experiences.
https://hotchillies.rodeo/ HotChillies.Rodeo site brings a distinct spot for heat seekers. Find dishes; advice; and tales about hot cuisine. Sign up to exchange your top pepper experiences.
Source:

https://hotchillies.rodeo/
21 feb, 09:35
Jasonnuani
CoinVolcanoOnline.com—trade Bitcoin; Ethereum; and more
coinvolcanoonline.com CoinVolcanoOnline.com—simplified crypto transactions
Source:

coinvolcanoonline.com
21 feb, 09:05
DavidEsone
Промокод 1win Регистрация: 1W2026FREE > +500% Бонус



Нажмите на “Добавить промокод” и введите промокод “1W2026FREE” без кавычек в появившееся поле.
В букмекерской конторе 1Win предлагается множество различных промокодов, каждый из которых имеет свои преимущества. Использование этих кодов может принести игрокам различные бонусы. Например, с помощью промокода можно удвоить приветственный бонус при регистрации или получить фрибет. Все эти возможности предполагают активацию промокода во время регистрации. Поэтому не забудьте указать промокод в соответствующем поле при заполнении регистрационной формы.
Однако, есть и “подводные камни” или трудности, которые могут возникнуть во время отыгрыша бонусов:
Максимальный размер бонуса составляет 50000;
FAQ о промокодах 1win
21 feb, 08:58
Jasonnuani
Visit casinoreview.click for info on trusted online platforms; providing bonuses; slots; and protected deposits for users globally.
casinoreview.click Review casinoreview.click for insights on leading casinos; featuring deals; slots; and reliable deposits for players online.
Source:

casinoreview.click
21 feb, 08:55
Jasonnuani
Plinko.rodeo delivers a simple yet entertaining challenge where participants drrop tokens down a vertical board for surprising wins. It's focused on chance; instant tries; and minimal mechanics. Try now for sheer excitement without hassle.
plinko.rodeo Plinko.rodeo delivers a classic yet amusing activity where participants drrop pucks down a pegged board for unpredictablle results. That's for randomness; fast rounds; and minimal complexity. Try now for simple amusement without distractions.
Source:

plinko.rodeo

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ