Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13688 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 feb, 07:24
ArchieRib
Melbet New Promo Code: MEL200VIP Exclusive



The Melbet promo code: MEL200VIP. This gets you a 200% welcome bonus equal to 130$ which is the biggest new user bonus available 2026. Register on Melbet, choose your preferred bonus (sports or casino), enter the promo code.
Melbet Promo Code 2026: 20,000 INR Welcome Bonus
The MelBet promo code is MEL200VIP. Our MelBet bonus code 2026 activates an exclusive bonus. The Melbet welcome offer includes a 200% bonus up to $130 for sports. After registration, head to the bonus section to confirm participation and avoid missing incentives. The minimum entry deposit is 100 INR, excluding cryptos for standardized processing. This forgiving threshold suits beginners testing low-exposure bets like win-place in horse racing or UFC round props, while pros can maximize up to 20,000 INR, bolstering their bankroll for sustained engagement in Formula 1 driver championships or golf major leaderboards—with local equivalents in PKR or BDT.
17,001 INR+: 300% up to 60,000 INR (elevated to 80,000 INR with the code)
Monitor via account summaries. Deploy funds across diverse arenas like tablle tennis match winners or kabaddi raid finishes to speed compliance. This roadmap aligns with strategies from reputablle betting collectives, dodging common pitfalls—especially for South Asian bettors.
Melbet Promo Code Guide: Sportsbook vs Casino Bonuses
What are the differences between the Melbet bonus code and a regular promo?
© 2026 Melbet. All rights reserved. 18+
22 feb, 07:05
ArchieRib
Melbet Signup Promo Code: MEL200VIP Bonus


Melbet Promo Code Free Bet No Deposit - Bonus 2026
Melbet 2026 Bonus Code: 20,000 INR for Sports
Step by Step: Register with the Melbet Bonus Code for Instant Rewards
Melbet operates legally under a Curacao eGaming license, accessible in over 100 countries via mirrors or VPN where restricted. The code requires a deposit to activate, though no-deposit perks like the Daily Accumulator offer trial plays. If the code fails, check uppercase entry, new account status, or contact 24/7 support for immediate fixes. Early 2027 codes may renew this one—stay d via promotions. It's the registration code unlocking exclusives, essential for the full boosted experience. Enter the Melbet promo code MEL200VIP at signup to claim up to 20,000 INR on sports or 1,55,000 INR + 290 FS at the casino, with local equivalents like 2,000,000 BDT in Bangladesh or 90,000 PKR in Pakistan.
The Melbet promo code for Bangladesh is MEL200VIP. This gets you a 130% welcome bonus equal to ?12500 which is the biggest new user bonus available. For a full list of the bonuses available, see our full guide to the Melbet promo code, how it works and what welcome bonuses are currently available for residents of Bangladesh.
What is the current Melbet promo code for 2026?
If activation fails, ensure uppercase entry (MEL200VIP with no spaces), confirm new account status, and complete profile details (country/currency). Deposits via ineligible methods (e.g., crypto) won't trigger it—switch to cards or e-wallets. Use 24/7 live chat for instant fixes on delays; they often resolve bonus crediting within minutes, as echoed in user forums.
22 feb, 07:03
DavidEsone
Промокод 1win Казино Бонус: 1W2026FREE > +500% Бонус



Промокоды на спины: Эти промокоды дают возможность бесплатно вращать определенные слоты.
Выберите удобный вариант регистрации: в 1 клик, через социальные сети или почтовый ящик.
Важно быть внимательным при поиске промокодов, чтобы избежать мошенников. Некоторые недобросовестные лица предлагают “бесплатные” промокоды с условием выполнить определенные действия. Они могут запросить ваши личные данные, утверждая, что это необходимо для проверки подлинности использования промокода. Никогда не передавайте личные данные третьим лицам. Регистрируйтесь и вводите информацию только на официальном сайте 1win. Проверяйте источник информации и используйте промокоды только с официального источника.
Наиболее простым и распространенным вариантом является пополнение счета с помощью банковской карты. Вам нужно будет ввести номер карты и сумму, которую вы хотите внести. Сумма пополнения счета должна быть в пределах от 100 до 100000 рублей.
Принимаются только ставки типа «ординар»;
Где можно найти промокод 1win?
22 feb, 06:58
DavidEsone
Промокод 1win Киберспорт: 1W2026FREE > +500% Бонус



Как правильно использовать промокод в 1win
1Win Промокод: 1W2026FREE предоставляет вам возможность получить приветственный бонус в размере 500% до 200000 рублей. Введите код бонуса при регистрации аккаунта и наслаждайтесь бонусом 2026. Бонус можно использовать для ставок на спорт и в онлайн казино. 1win предлагает новым клиентам использовать промокод - 1W2026FREE. Этот код обеспечивает до 500% бонусов на первые четыре депозита. Вот как это работает:
Обратите внимание, что одной из особенностей промокода является его ограниченность во времени. Букмекеры запускают бонусные коды на неделю, месяц, несколько месяцев. По истечении отведенного времени буквенно-цифровая комбинация перестает действовать и каппер не сможет получить каких-либо бонусов.
Возврат части потраченных денег через кешбэк.
При первом внесении депозита вы получите бонус, равный 500% от суммы депозита, но не более 200 000 рублей на ваш счет. Для получения денежных бонусов для ставок на спорт и игр в казино необходимо использовать специальный промокод 1win.
Промокод не принес денег, почему?
22 feb, 06:42
ArchieRib
Melbet Bonus Code 2026: MEL200VIP – €130 Reg



Melbet promo codes remain one of the most effective ways to boost your betting and gaming experience, especially in 2026, as the platform continues to enrich its offerings with enhanced rewards and innovative features. As bookmakers and online casinos evolve, Melbet stands out by providing alphanumeric codes that unlock premium, tailored offers for new players. This comprehensive guide draws on the latest industry trends and verified promotions to explain everything: from the code's nuances to detailed bonus analyses, registration steps, wagering requirements, and more. Whether you're a sports enthusiast targeting major events like the 2026 World Cup qualifiers or a casino fan exploring thousands of slots, use the Melbet promo code: MEL200VIP during registration to get a 200% welcome bonus up to 20,000 INR (or equivalent), increasing your initial funds by 100% and offering more winning opportunities while minimizing risks. We've analyzed recent s from reliable sources to ensure this information is current, helping you navigate the platform with confidence.
To activate the promo code, start by visiting the official Melbet website or downloading the mobile app, which in 2026 integrates advanced features like biometric login for enhanced security and speed. Click the "Registration" button at the top, then choose your method: one-click for instant setup, by phone for SMS verification, by email for a full profile with name and password, or via social networks like Google, Telegram, or others for seamless linking. In the registration form, locate the dedicated "Promo Code" field and enter the Melbet promo code: MEL200VIP during signup to get a 200% sports bonus up to 20,000 INR or the full casino package up to 1,75,000 INR + 290 FS—exactly in uppercase without spaces. This step is crucial to unlock the enhanced bonuses, as omitting it defaults to standard offers. Complete the remaining details like country and currency, then validate via the confir

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ