Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5361 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 apr, 10:01
Theronexpag
Фриспины без депозита Великобритания 2023 до 100 вращений в день
Вулкан - Игровые автоматы представлены в разнообразных тематиках и с разным количеством линий для игры. Правила и условия прилагаются. Чтобы начать играть в казино, пользователю необходимо зарегистрироваться. И все это будет происходить без риска проигрыша личных денежных средств.

Source:

Фриспины без депозита Великобритания 2023 до 100 вращений в день


Фриспины без депозита Великобритания 2023 до 100 вращений в день
20 apr, 09:56
Theronexpag
Регистрация в Кембриджском словаре русского языка
Многие депозитные бонусы начисляются единоразово, иногда на второй депозит. Bыдaeтcя в видe фpиcпинoв в игpoвoй aвтoмaт Dog House. Часто пользоваться деньгами или фриспинами необходимо только в определенных играх, что также требует строгого соблюдения. Регистрация - залог получения бездепозитных бонусов. Макс.

Source:

- https://kasintop.fun/igrovie-avtomati-onlayn-kotorie-dayut/registratsiya-v-kembridzhskom-slovare-russkogo-yazika.html

Регистрация в Кембриджском словаре русского языка
20 apr, 09:45
Theronexpag
Предложения бездепозитных бонусов 2023 Список доступных бесплатных предложений
Предложения бездепозитных бонусов 2023 Список доступных бесплатных предложенийCopyright 2010-2023 https://kasinslot.online. All rights reserved.

Source:

Предложения бездепозитных бонусов 2023 Список доступных бесплатных предложений


Предложения бездепозитных бонусов 2023 Список доступных бесплатных предложений
19 apr, 05:33
RobertPsymn
бездепозитный бонус за регистрацию в казино 200
Виды бонусов в онлайн казино. В большинстве случаев Игрок должен быть совершеннолетним, чтобы играть в азартные игры (обычно 18 лет и старше), и находиться в стране, где игрокам разрешен вход в игровое заведение. Официальный сайт казино эльдорадо предоставил по 234 активаций промокодов и бонусов. 3 2083 23 Флинт Казино 50000 4. 1 на фриспин. При смене платежного инструмента когда пополнение происходило на карту, а вывод планируется на веб-кошелек.

Source:

- https://slottop.site

бездепозитный бонус за регистрацию в казино 200
18 apr, 12:36
RobertPsymn
бонусы казино за регистрацию 3000
Казино без депозита что нужно знать. Рисковать только теми суммами, которые игрок может позволить себе проиграть без всяких негативных последствий. Slottica. Не стоит открывать новые аккаунты, чтобы получить их повторно. Онлайн казино, дающие деньги за регистрацию с выводом, отличаются наличием лицензии, каталогом игр, условиями предоставления бонусов и. Спортбет дарит 500 рублей на День рождения. Использование телефонного номера повышает защиту персональной информации гемблера. Что такое бездепозитные бонусы.

Source:

- https://topcazinos23.space

бонусы казино за регистрацию 3000

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ