Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12947 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 14:06
Timothyereft
melbet промокод без депозита


по e-mail – классический способ регистрация, который проходит в четыре этапа. Здесь пользователю следует указать страну, регион и город проживания, фамилию и имя, валюту для игрового счета, актуальный адрес имейла, логин и пароль для аккаунта, номер мобильного телефона, тип приветственного бонуса;
Многие новички часто задаются вопросом – где взять актуальный рабочий промокод на сегодня? Чтобы узнать действующий promo code, игроки должны просматривать ленту новостей на официальном сайте букмекерской конторы Мелбет. Также найти рабочий промокод Melbet можно следующим образом:
В нашей ситуации это не важно, так как все равно нужно будет заполнить все поля профиля. Также не подходит вариант создания кабинета через социальную сеть, так как в бланке нет окна для введения кода.
Телефон
Где искать действующие промокоды у букмекера?
Сколько бонусов дают в БК?

Источник:

https://therockpit.net/
03 feb, 13:28
Timothyereft
промокод melbet россия


Промокод Мелбет при регистрации – это бонусный код: MAX888, который позволяет получить эксклюзивный приветственный бездепозитный бонус до 15,000 рублей. Воспользуйтесь этим Melbet бонус кодом при регистрации и получите VIP приветственный бонус в размере 130% до 15000?.
Промокод Мелбет при регистрации: MAX888, с помощью бонус кода Вы получите бонус 100% до 15,000 рублей + фрибет бонус. Этот бонусный код проверен и актуален на сегодняшний день, и он работает как на сайте Бк MelBet.com, так и на Мелбет Ру (2026 год). Чтобы использовать промокод и стать обладателями бонусов, которые возможно повысят шансы на выигрыш, пользователи должны пройти регистрацию в букмекерской конторе Melbet. Создать аккаунт можно через официальный сайт конторы, через мобильную версию сайта, использовать для этих целей мобильное приложение. В качестве руководства к действию предлагается пошаговая инструкция.
Поэтапная инструкция:
Экспресс дня с увеличенными на 5-10% котировками.
1. Переходите на площадку БК.
Скопируйте наш Melbet промокод 2026: “MAX888”, зайдите на сайт Мелбет (актуальную ссылку найдёте в нашей статье), нажмите на к
03 feb, 13:27
Timothyereft
melbet uz промокод


по e-mail – классический способ регистрация, который проходит в четыре этапа. Здесь пользователю следует указать страну, регион и город проживания, фамилию и имя, валюту для игрового счета, актуальный адрес имейла, логин и пароль для аккаунта, номер мобильного телефона, тип приветственного бонуса;
В нашей ситуации это не важно, так как все равно нужно будет заполнить все поля профиля. Также не подходит вариант создания кабинета через социальную сеть, так как в бланке нет окна для введения кода.
Активировать бонус получится у новичков. Для зарегистрированных клиентов промо бесполезно. Промокод для Мелбет при регистрации активируется на любой платформе БК. Рассмотрим процедуру в мобильной версии:
Сколько бонусов дают в БК?

Источник:

https://www.colegiosagradocorazon.es/
03 feb, 13:14
ArchieRib
Melbet Mobile App Code 2026: MEL200VIP – €130



Melbet 2026 Registration Bonus Code: 20,000 INR Offer
Melbet 2026 Bonus Code: 20,000 INR for Sports
Melbet's structure prioritizes adaptability with progressive tiers:
Melbet Promo Code for 2026 ?? Welcome Bonus €130
The value of the bonus is determined based on the average stake of the 100 bets you placed in accordance with the offer’s terms. It’s calculated by dividing the total amount wagered by the number of bets placed. To participate in this promotion, it’s essential to place bets using real money and ensure that the odds of each bet are 1.30 or higher. It doesn’t matter which markets or bet types you choose as you can make accumulator bets and single stakes at the same time. Note that bets made with bonus funds will not be included.
Using a promo code Melbet MEL200VIP can entitle you to a 100% sports betting welcome bonus up to €/$130 when you register. Claim casino bonus up to € 1750 + FS Welcome Offer ? Check For No Deposit Bonus. Take advantage of MelBet’s Acca Insurance, offering a 100% refund on accumulators. Place a wager on an accumulator with at least seven sellections and if just one sellection fails, your stake comes back to you. Perfect for both pre-match and live betting!
What is the time limit to complete the Melbet bonus wagering?
© 2026 Melbet. All rights reserved. 18+
03 feb, 13:13
Timothyereft
melbet промокод на ставку


Промокод Мелбет: MAX888 - увеличивает сумму бонуса на приветственные акции 2026 при регистрации. Конкретно, он увеличивает максимальный бонус на первое пополнение счета на 100% до15 000 рублей или предоставляет 30 у.е фрибета при создании аккаунта.
На Мелбет можно зарегистрироваться несколькими способами:
Гонку экспрессов «Сможешь Дольше», по условиям которой беттер получает Мелбет промокод на бесплатные ставки.
FAQ
Действующие промокоды букмекера собраны на этой странице. Мы регулярно добавляем новинки и сразу удаляем истекшие акции.

Источник:

https://nirvanaplus.ru/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ