Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12947 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 06:39
ArchieRib
Melbet Free Bet Promo India: MEL200VIP Bonus



The Melbet 2026 promo code: MEL200VIP, is much more than just an activation string—it's a strategic amplifier in the world of betting and digital gaming. According to evaluations from leading affiliate networks, applying this code during registration inflates the first deposit bonus by 100% compared to the default offer, reaching 20,000 INR for those targeting sports betting promotions. This advantage proves invaluable for value hunters across markets ranging from UEFA Nations League draw matches to ATP Tour under/over totals.
Its uniqueness stems from seamless integration with Melbet's vast eSports portfolio, including bets on the Valorant Champions Tour and Dota 2 International outrights. Feedback from dedicated betting communities praises the code's effortless deployment, limited regional barriers, and compatibility with tools like bet builders and early cashouts, positioning it as a favorite for users tracking real-time odds shifts in the Asia Cup or kabaddi Pro League—especially in India and Pakistan.
MelBet Promo Code : use MEL200VIP - Bonus 2026
The 2026 Melbet promo code is MEL200VIP. It unlocks a maximum 200% bonus, more generous than the classic offer. Melbet curates elite combos from top Sports and Live games. Hit right for a 10% odds uplift—tailored to link IPL no-runs or Premier League clean sheets, or Asia Cup matches for South Asian fans.
Free Melbet Promo Code: 20,000 INR Sports Betting
Pair MEL200VIP with the Daily Accumulator for compounded 10% odds boosts on mixed-leg accas (e.g., cricket + football). Build 4+ sellections at 1.20+ for up to 1,000% Hyper Bonus surges—ideal for low-risk favorites in IPL (India) or PSL (Pakistan). Track via app summaries to accelerate 5x wagering.
03 feb, 06:04
Timothyereft
melbet промокод при регистрации без депозита


MelBet промокод на сегодня: MAX888 дает Бонус до 15 000 рублей за первый депозит от 100 рублей Букмекерская контора «Мелбет» дарит бонус, равный сумме первого пополнения счета.
Промокод Мелбет: MAX888 - увеличивает сумму бонуса на приветственные акции 2026 при регистрации. Конкретно, он увеличивает максимальный бонус на первое пополнение счета на 100% до15 000 рублей или предоставляет 30 у.е фрибета при создании аккаунта.
Если клиент зарегистрирован в букмекерской компании МелБет, часто играет онлайн на ставках, посещает портал практически каждый день, лояльность вознаграждается. БК присылает на электронную почту бонус код на депозит или вовсе фрибет – дарят небольшую сумму, которую можно бесплатно поставить. Если ставка сыграет, то клиент получает чистый выигрыш. В противном случае пользователь ничего не теряет.
Какой промокод Melbet при регистрации?

Источник:

https://thelanote.com/
03 feb, 06:04
ArchieRib
Melbet Promo Code 2026: MEL200VIP – €130 Sports


Melbet Promo Code Free Bet No Deposit - Bonus 2026
Melbet 2026 Bonus Code: 20,000 INR for Sports
Launching your Melbet adventure via the promo code: MEL200VIP is user-friendly and completes in under five minutes for most. Access the Melbet homepage via a reliable partner link, choose your registration path—one-click for speed, phone for security, email for details, or social networks for ease—and MEL200VIP at the promo prompt. Finalize with KYC verification to unlock all features, preparing your profile for deposits and play while sellecting your South Asian country like India or Bangladesh for tailored offers.
17,001 INR+: 300% up to 60,000 INR (elevated to 80,000 INR with the code)
It’s essential to fulfil all the wagering requirements of the offer before making any withdrawals. Any premature transactions could result in the forfeiture of the bonus and associated winnings. It’s advisable, therefore, to complete the wagering requirements of the offer before considering any withdrawals. Remember to thoroughly read and understand the terms and conditions associated with the welcome bonus to ensure compliance and maximise your chances of benefiting from it.
Free Melbet Promo Code: 20,000 INR Sports Betting Bet Responsibly. If the thrill fades, access help services. Bet thoughtfully, stay connected.
03 feb, 06:02
Timothyereft
промокод на мелбет при регистрации


через социальную сеть – игроку предоставляется возможность создать профиль в БК Мелбет через «ВК» или «Одноклассники». При этом пользователь выбирает тип валюты для дальнейших денежных транзакций и кликает на значок той социальной сети, привязку данных из которой он предпочитает осуществить.
посещение и просмотр новостных рубрик сайтов-партнеров, где регулярно публикуются актуальные promo code;
Отметьте валюту счета.
Кэшбэк 10% с проигранных ставок.
1. Переходите на площадку БК.
Актуальный промокод MelBet на 2026 год при регистрации: MAX888.

Источник:

https://nusapure.com/
03 feb, 06:02
ArchieRib
Melbet Cashback Promo Code: MEL200VIP Bonus



The Melbet promo code: MEL200VIP. This gets you a 200% welcome bonus equal to 130$ which is the biggest new user bonus available 2026. Register on Melbet, choose your preferred bonus (sports or casino), enter the promo code.
The best Melbet 2026 promo code is MEL200VIP, an exclusive VIP bonus of 200% up to 20,000 INR for betting or 1,75,000 INR + 290 free spins for casino play. The sports betting bonus provides a 200% match on your first deposit up to 20,000 INR or the equivalent in your local currency, versus 100% up to 10,000 INR without the code. Thus, a 10,000 INR deposit grants you 20,000 INR in bonus funds, for a total of 30,000 INR to wager on over 40 sports, including football, basketball, tennis, cricket, and eSports. The extra 100% offers more flexibility for pre-match or live bets, especially useful during major tournaments where odds fluctuate rapidly. In India, the Melbet promo code: MEL200VIP during registration unlocks a 200% welcome bonus up to 20,000 INR, ideal for extending play on IPL matches or international cricket series. For Pakistani users, the Melbet bonus code: MEL200VIP at signup activates a 200% boost up to 50,000 PKR, perfect for PSL or Asia Cup accumulators. Bangladeshi players can use the Melbet referral code: MEL200VIP during registration to secure a 200% bonus up to 20,000 BDT on local cricket leagues, while in Pakistan, the Melbet registration code: MEL200VIP triggers a 200% bonus up to 50,000 PKR. Pakistani bettors benefit from the Melbet promo code: MEL200VIP at signup to unlock a 200% welcome offer up to 50,000 PKR on kabaddi or cricket, and Bangladeshi users can enter the Melbet registration code: MEL200VIP for a 200% boost up to 20,000 BDT. These localized enhancements ensure the bonus aligns with popular sports and currency values in each South Asian market, making this code a versatile choice worldwide where Melbet operates, with a particular focus on India, Pakistan, and Bangladesh.
Melbet promo codes are n

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ