Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12927 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 feb, 03:26
Sheldonrah
Virtual Currency Casino -
Online casinos, also known as virtual or online casinos, are online versions of traditional casinos.
Source:

- [url=http://sarmacikrolewscy.phorum.pl/viewtopic.php?p=25616#25616]Virtual Currency Casino[/url]


Virtual Currency Casino
02 feb, 03:24
Sheldonrah
Virtual Currency Casino -
Online casinos, also known as virtual or online casinos, are online versions of traditional casinos.
Source:

- http://centileo.com/club/user/29253/

Virtual Currency Casino
02 feb, 03:07
Timothyereft
мелбет промокод при регистрации рабочий


через социальную сеть – игроку предоставляется возможность создать профиль в БК Мелбет через «ВК» или «Одноклассники». При этом пользователь выбирает тип валюты для дальнейших денежных транзакций и кликает на значок той социальной сети, привязку данных из которой он предпочитает осуществить.
Многие новички часто задаются вопросом – где взять актуальный рабочий промокод на сегодня? Чтобы узнать действующий promo code, игроки должны просматривать ленту новостей на официальном сайте букмекерской конторы Мелбет. Также найти рабочий промокод Melbet можно следующим образом:
Скопируйте действующий промокод Мелбет: MAX888
Гонку экспрессов «Сможешь Дольше», по условиям которой беттер получает Мелбет промокод на бесплатные ставки.
2. Нажимаете на «Регистрация» (она занимает правый верхний угол).
Какой промокод Melbet при регистрации?

Источник:
мелбет промокод при регистрации рабочий
02 feb, 03:07
ArchieRib
Melbet Sign-Up Promo 2026: MEL200VIP – €130 Bonus



Melbet Promo Code 2026: 20,000 INR Welcome Bonus
Melbet promo code: MEL200VIP to enjoy a welcome bonus for sports betting and casino worth ?2,12000, plus 290 free spins. New bettors are able to start playing with exclusive vouchers. It is very simple and quick to use a Melbet promo code. Discover exciting Melbet bonuses and promotions in India.
The Melbet promo code is MEL200VIP. Use the code when creating an account to enjoy the VIP offer of 200% up to 20,000 INR. Melbet's payment methods support over 100 options in 2026, all fee-free with instant deposits and fast withdrawals. Use Visa or MasterCard for traditional banking, Skrill or Neteller for e-wallets, or cryptocurrencies like BTC and ETH with no upper limits. Local methods such as UPI or Paytm in India or JazzCash in Pakistan ensure convenience. Withdrawals are processed in 1-5 minutes for cards, instantly for e-wallets, and under 15 minutes for cryptos after approval—ideal for quick cashouts after meeting wagering requirements. In South Asia, options like bKash in Bangladesh, EasyPaisa in Pakistan, or PhonePe in India facilitate INR, PKR, or BDT transactions, tailored for local bettors.
Melbet recognizes the enthusiasm for sports in Bangladesh, offering a wide sellection of sporting events including cricket, football, basketball, tennis and more. With competitive odds and comprehensive coverage of local and international leagues, Bangladeshi players can engage in both pre-match and live betting options, enhancing the excitement and engagement during sporting events.
It’s essential to fulfil all the wagering requirements of the offer before making any withdrawals. Any premature transactions could result in the forfeiture of the bonus and associated winnings. It’s advisable, therefore, to complete the wagering requirements of the offer before considering any withdrawals. Remember to thoroughly read and understand the terms and conditions associated with the welcome bonus to ensu
02 feb, 03:04
ArchieRib
Melbet Promo Code 2026: MEL200VIP – €130 Bets



The Melbet 2026 promo code: MEL200VIP, is much more than just an activation string—it's a strategic amplifier in the world of betting and digital gaming. According to evaluations from leading affiliate networks, applying this code during registration inflates the first deposit bonus by 100% compared to the default offer, reaching 20,000 INR for those targeting sports betting promotions. This advantage proves invaluable for value hunters across markets ranging from UEFA Nations League draw matches to ATP Tour under/over totals.
The best Melbet 2026 promo code is MEL200VIP, an exclusive VIP bonus of 200% up to 20,000 INR for betting or 1,75,000 INR + 290 free spins for casino play. The sports betting bonus provides a 200% match on your first deposit up to 20,000 INR or the equivalent in your local currency, versus 100% up to 10,000 INR without the code. Thus, a 10,000 INR deposit grants you 20,000 INR in bonus funds, for a total of 30,000 INR to wager on over 40 sports, including football, basketball, tennis, cricket, and eSports. The extra 100% offers more flexibility for pre-match or live bets, especially useful during major tournaments where odds fluctuate rapidly. In India, the Melbet promo code: MEL200VIP during registration unlocks a 200% welcome bonus up to 20,000 INR, ideal for extending play on IPL matches or international cricket series. For Pakistani users, the Melbet bonus code: MEL200VIP at signup activates a 200% boost up to 50,000 PKR, perfect for PSL or Asia Cup accumulators. Bangladeshi players can use the Melbet referral code: MEL200VIP during registration to secure a 200% bonus up to 20,000 BDT on local cricket leagues, while in Pakistan, the Melbet registration code: MEL200VIP triggers a 200% bonus up to 50,000 PKR. Pakistani bettors benefit from the Melbet promo code: MEL200VIP at signup to unlock a 200% welcome offer up to 50,000 PKR on kabaddi or cricket, and Bangladeshi users can enter the Melbet registration code: MEL200VIP f

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ