Hedi Kaddour, favoritul criticilor literari pentru premiul Goncourt 2015

| 02 noi, 11:56

Goncourt, cel mai prestigios premiu literar francez, va fi anunţat marţi, iar marele favorit este în acest an franco-tunisianul Hedi Kaddour, scrie luni 20minutes.ch, transmite Agerpres.

Hedi Kaddour a câştigat deja Marele Premiu pentru roman al Academiei franceze pentru "Les Prépondérants", ex aequo cu scriitorul algerian Boualem Sansal. 

De multe ori însă prima poziţie poate fi un handicap, Academiei Goncourt plăcându-i să facă surprize din când ân când. Numele succesorului scriitoarei Lydie Salvayre va fi anunţat la restaurantul Drouant din Paris, într-o atmosferă plină de animaţie, departe de atmosfera simandicoasă din domeniul literelor. 

Ceilalţi finalişti, în afară de Kaddour, sunt Mathias Enard cu "Boussole", Tobie Nathan cu "Ce pays qui te ressemble" şi Nathalie Azoulai, singura femeie din grup, cu "Titus n'aimait pas Bérénice". 

"Alegerea este foarte deschisă. Alegem cu inima şi opţiunea noastră nu este neapărat alegerea tuturor", a spus scriitorul Philippe Claudel, unul dintre cei zece membri ai juriului premiului Goncourt. "Selecţia este dominată de Orient fiindcă şi Racine, din centrul romanului lui Nathalie Azoulai, se inspiră din Orient pentru unele din piesele sale", adaugă el. Un alt membru al juriului, Regis Debray, spunea săptămâna trecută că premiul trebuie "să onoreze literatura şi să facă un serviciu librăriilor". Cu alte cuvinte, un câştigător al premiului Goncourt trebuie să placă unui număr cât mai mare de oameni. Anul trecut, din romanul premiat al autoarei Lydie Salvayre, "Faut pas pleurer", se vânduseră doar circa 2.000 de exemplare din august până în octombrie. Potrivit editurii Seuil, până în prezent s-ar fi vândut 400.000 de exemplare. 

În privinţa pronosticurilor, nouă din cei 16 critici literari intervievaţi de publicaţia de specialitate Livres Hebdo se aşteaptă ca Hedi Kaddour să câştige în acest an. 

Cronică a unei lumi gata să se scufunde, "Les prépondérants" este o frescă implacabilă a unei societăţi coloniale din anii 1920 din Africa de Nord. Romanul figurează şi în selecţia premiilor Femina (ce va fi anunţat miercuri) şi Medicis (decernat joi). 

Kaddour (70 de ani) a fost în 2005 laureat al premiului Goncourt pentru primul roman, "Waltenberg", şi a primit joi Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. Numai doi scriitori au primit până acum în acelaşi an premiul Academiei franceze şi premiul Goncourt, ultimul fiind Jonathan Littell pentru "Les bienveillantes" (celălalt este Patrick Rambaud).  

Un alt favorit la premiu este Mathias Enard (43 de ani), şapte din cei 16 critici intervievaţi de Livres Hebdo afirmând că acesta "merită" premiul. Enard a primit în luna septembrie premiul librarilor din Nancy - Le Point, iar din 2013 laureaţii acestui premiu au primit ulterior şi premiul Goncourt. 

Roman ambiţios, "Boussole" revine asupra schimburilor neîntrerupte între Orient şi Occident, departe de clişeele care populează în prezent viziunea europenilor asupra Orientului. Cartea seamănă uneori cu un poem, nenumăratele referinţe culturale făcând "Boussole" să încline spre eseul erudit. Această complexitate este poate minusul care l-ar putea împiedica pe Enard să câştige premiul Goncourt, singura recompensă pentru care a fost selecţionat. 

S-ar putea ca acest lucru să deschidă calea outsiderilor Nathalie Azoulai şi Tobie Nathan. Anul trecut, de exemplu, toţi se aşteptau ca laureatul să fie Kamel Daoud, iar aleasa a fost Lydie Salvayre. 

Cu romanul său despre Egipt şi comunitatea evreiască din Cairo, etnopsihiatrul Tobie Nathan (66 de ani) oferă o lucrare puternică, ce are totuşi toate calităţile romaneşti susceptibile să câştige publicul: salturi bruşte ale istoriei, personaje emoţionante şi iubiri dificile. Romanul corespunde perfect profilului premiului Goncourt, apreciază Regis Debray. 

Erudit, fără să fie apăsător, romanul scriitoarei Nathalie Azoulai (49 de ani) este o poveste de dragoste nefericită trăită în prezent în umbra marelui Racine. În afară de premiul Goncourt, romanul a mai fost selecţionat pentru premiile Femina şi Medicis. 

"Premiul Goncourt, acuzat adesea de sexism, va fi acordat oare al doilea an consecutiv unei femei?", se întreabă 20minutes.ch. Răspunsul va fi aflat marţi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ