ICBC China, în topul primelor 1000 de bănci din lume

| 01 iul, 2013

O bancă din China conduce pentru prima dată în topul primelor 1.000 de bănci din lume, conform unui studiu publicat luni de revista britanică 'The Banker'.

Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) a urcat de pe locul trei, schimbând locul cu câştigătoarea de anul trecut, Bank of America, în timp ce JP Morgan a rămas pe locul doi. Datele publicate de 'The Banker' se bazează pe indicele de adecvare a capitalului de rang I (un indicator al solvabilităţii unei bănci).

Sectorul bancar din Marea Britanie se află pe locul zece, în urma Franţei, Braziliei şi Rusiei, după ce în 2008 era pe locul doi. Singurul grup bancar britanic din topul primelor zece bănci din lume este HSBC, aflat pe locul patru, cu un capital de 151 miliarde de dolari. 

Industrial and Commercial Bank of China a urcat pe primul loc datorită majorării cu 15% a capitalului, la 160,6 miliarde de dolari. A doua mare instituţie chineză de creditare, China Construction Bank, şi-a majorat de asemenea capitalul cu cu 15% a capitalului, la 137,6 miliarde de dolari, şi a scos Citigroup de pe locul cinci. 

China are acum 96 de bănci printre primele 1.000 din lume şi deţine locul patru în topul primelor zece sisteme bancare pe plan global.

'De câţiva ani băncile din Europa şi SUA stagnează şi scad, în timp ce instituţiile chineze de creditare se extind, în linie cu avansul economiei Chinei. La majoritatea indicatorilor ele se descurcă acum la fel sau mai bine decât băncile occidentale dar cel mai mare test pentru ele va fi modul în care vor face faţă încetinirii ritmului de creştere al economiei chineze în următorii ani', a declarat editorul revistei britanice 'The Banker', Brian Caplen.

Majoritatea băncilor cu cele mai mari pierderi din clasamentul primelor 25 instituţii globale de creditare sunt din Europa, şase din primele zece cu cele mai semnificative pierderi sunt bănci spaniole. Totuşi, raportul arată că profiturile totale ale primelor 1.000 de bănci din lume este acum din nou la nivelul înregistrat înaintea crizei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ