'În condiţiile în care lumea nu a ieşit încă din criză, şi în special industria navală, noi ne confruntăm cu o situaţie paradoxală - căutăm cu disperare oameni care să ne ajute să ducem la bun sfârşit proiectele şi cred că această situaţie este de preferat decât să nu avem ce face', a declarat joi, în timpul festivităţii de lansare la apă a unei noi nave, directorul Direcţiei Resurse Umane din şantierul Vard Tulcea SA, Ivan Firsa.

Acesta a mai spus că situaţia a fost semnalată şi de conducerea grupului de firme din care face parte unitatea tulceană şi a precizat pentru Agerpres că şantierul tulcean are nevoie de cel puţin 1.000 de persoane.

'După unele estimări, astăzi (joi - n.r.) avem nevoie de cel puţin încă 1.000 de persoane, lăcătuşi, sudori şi tubulatori, pentru realizarea următoarelor două nave care se vor lansa în iulie şi septembrie. Sperăm să reuşim să-i atragem pentru că avem cea mai bună salarizare din industria navală din România', a menţionat directorul Ivan Firsa.

Potrivit sursei, pe platforma şantierului naval din oraşul Tulcea lucrează 3.350 de persoane, inclusiv bulgari şi polonezi, numărul total al navelor programate pentru lansare în acest an fiind de 13. Pe lângă cei 3.350 de angajaţi proprii, pe platformă îşi desfăşoară activitatea şi alte firme subcontractoare care numără aproape 1.800 de persoane.

Vard Tulcea SA a găzduit joi festivitatea de lansare la apă a celei de-a patra nave construită de la începutul anului de unitate, aceasta fiind a doua din seria navelor pentru operaţiuni submarine construită de navaliştii tulceni.

În perioada următoare, nava va pleca spre Vard Brattvaag pentru armarea finală, beneficiarul acesteia fiind SIEM Offshore.