În timp ce Statele Unite se izolează, China îşi deschide graniţele: Discurs istoric al preşedintelui Xi Jinping

| 10 apr, 12:36

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a promis companiilor străine un acces crescut la sectorul financiar şi de producţie din China, angajându-se să asiste Beijingul către o liberalizare economică, în contextul tensiunilor comerciale cu Statele Unite.

Într-un discurs pe care analiştii l-au catalogat drept extrem de important pentru direcţia de politică externă a Chinei, Xi a spus că planurile pe care le are în desfăşurare cuprind accelerarea accesului în sectorul de asigurări, extinderea business-ului către companiile străine, şi reducerea tarifelor de import pe autovehicule pentru companiile din sectorul auto.

În timpul discursului de 40 de minute, Xi nu a menţionat nici măcar o dată tensiunile comerciale cu preşedintele Donald Trump sau cu Statele Unite. Remarcile sale par să fie menite să ofere mai degrabă iniţiative comerciale, dacă nu chiar concesii, în contrast cu America lui Trump. El a descris ţara pe care o conduce ca un partener global, dedicat ordinii comerciale internaţionale.

”Într-o lume care aspiră spre pace şi dezvoltare, Războiul Rece şi mentalitatea din jurul acestuia par să nu îşi aibă locul”, a spus Xi Jinping.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ