INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primul semestru

| 06 sep, 11:46

Produsul Intern Brut a urcat cu 5,2% în primul semestru din acest an (serie brută) raportat la perioada similară din 2015, păstrându-se aceeași creștere ca în datele semnal.

Potrivit datelor provizorii (1) publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), în semestrul I, consumul efectiv total a avut o contribuție de 80,6% la formarea PIB.

'Produsul Intern Brut — serie brută — estimat pentru trimestrul II 2016 a fost de 176380,7 milioane lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 6,0% față de trimestrul II 2015. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2016 a fost de peste 323,09 miliarde lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 5,2% față de semestrul I 2015', se arată în comunicatul INS.

La creșterea PIB, în semestrul I 2016, față de semestrul I 2015, au contribuit toate ramurile economiei, influențe pozitive mai importante având comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante (+2,1%), cu o pondere de 18,8% la formarea PIB și al cărui volum de activitate s-a majorat cu 12,5%.

Contribuții au mai avut informațiile și comunicațiile (+0,8%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB, de 6,8%, dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate cu 13,0%, industria (+0,4%), cu o pondere de 22,6% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 1,7%, administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învățământul, sănătatea și asistența socială (+0,4%), cu o pondere de 11,8% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 3,3%, dar și impozitele nete pe produs (+0,4%), cu o pondere de 10,9% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,0%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 10,4% contribuind cu 6,8% la creșterea PIB, formării brute de capital fix, cu o contribuție de +1,6%, consecință a creșterii cu 7,3% a volumului său.

Conform INS, o contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-2,8%), consecință a creșterii cu 4,5% a exporturilor de bunuri și servicii, corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, de 10,3%.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ