INS: Rata șomajului a scăzut la 5,4%, în luna ianuarie. Numărul șomerilor a ajuns la 488.000

| 02 mar, 10:14

Rata șomajului s-a situat la 5,4%, în luna ianuarie 2017, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă (5,5%), iar numărul șomerilor a fost de 488.000 persoane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.

Potrivit sursei citate, în prima lună din acest an, numărul șomerilor, în vârstă de 15-74 ani, a fost de 488.000 persoane, în scădere atât față de luna precedentă (493.000 persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (582.000 persoane).

Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați a depășit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,8%, în cazul persoanelor de sex masculin, respectiv 4,9% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna ianuarie, 4,8% fiind consemnat în cazul bărbaților, iar 3,7% în cel al femeilor.

În plus, numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,6% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna ianuarie 2017.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ