Institutele de sondare a opinie publice, umilite de rezultatele de la referendum

| 08 oct, 10:39

Referendumul pentru familie s-a dpvedit o misiune mult prea grea pentru institutele de sondare a opinie publice care au făcut estimări privind prezenţa la urne. Trei cercetări sociologice au dat ca estimare depăşirea pragului de 30%, unele chiar cu o diferneţă seminificativă.

Un sondaj realizat de Sociopol, pe 1 octombrie, indică o prezenţă de circa 48%, bazându-se pe declaraţiile celor care au afirmat că vor participa, cu siguranță.

Estimarea a fost ajustată "]n jos" chiar de către directorul Sociopol, MIrel Palada, care a avansat un rezultat mult mai probabil de 35%, bazându-se pe criteriul percepţiei comportamentului celorllalţi ("înţelepciunea mulţimilor").

Un rezultat asemănător a publicat şi CURS. Potrivit acestuia, prezența românilor la referendumul pentru definirea familiei era estimată la 34%, iar procentul estimat al celor care vor pune ștampila pe DA era de 90%.

Şi sociologul Marius Pieleanu (Avatgarde) estima că, potrivit celor mai recente analize pe care le-a realizat, referendumul va trece cu o prezență de 32-33%.

Potrivit rezultatelor comunicate luni diimneaţă de către Biroul Electoral Central, prezenţa la urne a fost 20,96%, adică mai mult de 10% sub estimările făcute de institutele de sondare a opiniei publice.

Tag-uri: referendum
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ