INUNDAŢII! Peste 5.000 de pompieri acţionează în zone inundate. Oameni salvaţi din maşini surprinse de viitură

| 19 sep, 13:19

Peste 5.000 de pompieri cu 1.000 mijloace tehnice acţionează, luni, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor de vreme rea, în urma avertizărilor emise de autorităţi, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Conform unui comunicat de presă al IGSU, în cursul nopţii trecute şi luni dimineaţă, peste 80 de pompieri constănţeni au acţionat cu 17 autospeciale de intervenţie şi motopompe, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, pentru evacuarea apei din 12 gospodării şi pentru degajarea arborilor căzuţi din cauza vântului puternic, 53 de străzi fiind afectate în mai multe localităţi din judeţ. 

Pe DE 81, pe raza localităţii Făclia, salvatorii au intervenit pentru degajarea a două autoturisme surprinse de viitură, în care se aflau trei persoane, iar în municipiul Constanţa, şapte persoane au fost evacuate din cinci autoturisme blocate de ploile torenţiale. 

De asemenea, în judeţul Constanţa se intervine în continuare pentru înlăturarea efectelor precipitaţiilor abundente, nefiind înregistrate victime până la acest moment. 

Luni dimineaţă, menţionează IGSU, din cauza apei acumulate pe carosabil pe DJ 546, la intrarea în municipiul Slatina, judeţul Olt, patru autovehicule, în care se aflau cinci persoane, au rămas blocate. Apa a fost degajată de un echipaj specializat al companiei de apă din localitate şi pompierii au evacuat persoanele aflate în interiorul autovehiculelor. 

Totodată, pompierii din Slatina au intervenit cu o motopompă transportabilă pentru evacuarea apei dintr-o hală a unei societăţi comerciale iar în prezent acţionează pentru degajarea apei la centrala termică a Colegiului Tehnic "Alexe Marin". 

IGSU subliniază că, având în vedere prognoza meteorologică, pompierii, alături de reprezentanţii autorităţilor locale, continuă misiunile de combatere a efectelor produse de inundaţii. 

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent analizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind asigurată rezerva de personal şi alocarea unor forţe şi mijloace de intervenţie.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ