Ioan Ghişe se pronunţă împotriva unei fuziuni între PNL şi PDL

| 12 iun, 2014

Senatorul PNL Ioan Ghişe propune Congresului partidului o rezoluţie în care solicită ca liberalii să nu facă nicio alianţă politică şi nicio fuziune cu partidele care au guvernat în perioada 2009-2012 'sau care au fost conduse de Traian Băsescu şi care acum îl susţin pe acesta'.

Senatorul Ghişe cere ca PNL să revină imediat la guvernare 'ca partid de sine stătător', dar solicită, în acelaşi timp, menţinerea deciziei liberale de a rupe alianţa USL.

Pe de altă parte, senatorul liberal susţine ca orice fuziune pe care partidul ar face-o după alegerile prezidenţiale să fie una prin absorbţia formaţiunilor în cauză de către PNL şi 'după o largă consultare a membrilor partidului', conform Agerpres.

'A trece acum în tabăra partidelor conduse sau create de Băsescu constituie o inversare a parcursului PNL, timp de trei ani de la crearea USL. (...) A te alia sau, şi mai grav, a fuziona cu cei pe care, începând din 2009, i-ai denigrat pentru minciuna şi proasta guvernare, constituie o dovada de inconsecvenţa politica şi o pierdere a onoarei în faţa cetăţenilor', apreciază Ghişe.

Liberalul critică şi ceea ce el numeşte 'trădarea faţă de ALDE', afirmând că apartenenţa partidului la această formaţiune politică la nivel european este stipulată în statutul PNL.

Rezoluţia lui Ghişe este însoţită şi de o scrisoare deschisă către liberali în care senatorul liberal arată că PNL se confruntă în acest moment cu 'două opţiuni majore'. În opinia sa, prima opţiune urmăreşte păstrarea identităţii şi continuităţii partidului, iar a doua opţiune este ca PNL să fuzioneze 'suspect de rapid' cu PDL.

Ghişe aminteşte că PDL, fostul PD, provine din FSN-ul anilor ‘90 şi precizează că democrat-liberalii împreună cu Traian Băsescu 'se străduiesc de 10 ani să distrugă PNL'.

'Ei bine, tocmai cu acest PDL ar urma acum să fuzioneze partidul nostru, de dragul unui miraj numit 'unitatea dreptei', cu scopul imediat de a obţine din partea partidelor lui Băsescu o discutabilă declaraţie de susţinere a unui candidat al PNL la presedinţia României. (...) Oare merită ca PNL să-şi compromită onoarea fuzionând cu cei care au tăiat salariile şi pensiile românilor şi au dublat datoria publică a ţării?', se întreabă retoric Ghişe, în scrisoarea deschisă adresată liberalilor.

Tag-uri: Ioan Ghişe, pdl, PNL
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ