Tăriceanu vrea să refacă USL

| 12 iun, 2014

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi, la lansarea Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, că în ceea ce priveşte refacerea USL nu are de ce să refuze o discuţie pe lucruri serioase.

"Am convingerea că noi cei care am fost aleşi pe listele USL avem un contract cu cetăţenii, ne-au dat un vot de încredere, aşteaptă de la noi imens, şi-au pus speranţe pe care PNL, prin deciziile pe care le-a luat, i-a dezamăgit şi sigur că o discuţie cu PSD pe tot ceea ce înseamnă programul de guvernare cu care s-au câştigat alegerile şi care a fost votat de Parlament nu poate să fie ceva care să fie de respins, aşadar că în ceea ce urmează nu am de ce să refuz orice discuţie politică pe lucruri serioase care sunt bazate pe votul şi încrederea pe care ne-au dat-o românii", a spus Tăriceanu.

PNL a guvernat bine cu PSD

"Nu ştiu dacă se poate vorbi despre refacerea USL, dar în orice caz (...) mi se pare caraghioasă atitudinea unora din colegii mei din PNL cărora le repugnă PSD. PNL a guvernat bine doi ani de zile, a fost un guvern minoritar cu numai 20% susţinere în Parlament, dar am avut sprijinul parlamentar al PSD şi la vremea respectivă nimănui nu i-a mirosit, nu i-a căzut rangul, a fost foarte bine şi este adevărat am reuşit nişte lucruri importante pentru România. După aceea în 2011 s-a creat USL, în 2012 s-a acces la guvernare şi totul a fost perfect, nu aveau niciun fel de problemă de compatibilitate sau incompatibilitate cu PSD, brusc decizia fostului preşedinte a fost să schimbe puşca de pe un umăr pe altul şi să transforme PSD în cel mai mare adversar şi să înceapă să facă ochiade actualului preşedinte al ţării. Toate aceste schimbări de atitudine, schimbări de pe un picior pe altul, au fost sancţionate foarte grav', a afirmat Tăriceanu întrebat dacă se poate vorbi despre refacerea USL.



loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ