Pocora: Iniţiativa lui Tăriceanu, o nouă rată a trădării plătită PSD

| 12 iun, 2014

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi că anunţul construcţiei unei aşa-zise iniţiative care să 'reformeze' liberalismul nu este altceva decât o nouă rată a trădării plătită conştiincios PSD de către Călin Popescu Tăriceanu în contul funcţiei de preşedinte al Senatului.

Înfiinţarea grupului de iniţiativă de către Tăriceanu reprezintă 'o nouă încercare a lui Victor Ponta de a distrage atenţia opiniei publice de la demersul serios şi rapid al PNL si PDL de unificare a dreptei care dă adevărate coşmaruri socialiştilor în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale'.

Purtătorul de cuvânt al PNL apreciază că membrii partidului care au ales să se alăture grupului înfiinţat de Tăriceanu au făcut 'o alegere greşită'.


'Presupusa salvare a liberalismului nu se poate face sub umbrela socialistă şi nu te poţi numi liberal dacă eşti condus de Victor Ponta! Constatăm cu regret că domnul Tăriceanu, supus presiunilor venite din partea PSD, a reuşit să atragă în acest joc o serie de colegi din PNL si să le ofere o şansă iluzorie de a reveni la putere prin uşa din dos. Alăturarea acestor parlamentari demersului domnului Călin Popescu Tăriceanu reprezintă o alegere greşită, acest grup urmând a fi asimilat în cele din urmă de PSD', susţine Pocora.

Ea afirmă că cel mai important proiect al PNL reprezintă în momentul de faţă construirea unui mare partid de dreapta.

'Adevăraţii liberali sunt în interiorul PNL si continuă să lupte pentru formarea unui mare partid de dreapta, astfel încât să putem oferi o alternativă solidă la politica social-democraţilor de a-şi subordona toate instituţiile statului', conchide Cristina Pocora.

Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale iniţiat de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost lansat joi în Capitală în prezenţa mai multor parlamentari liberali.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ