Iohannis: Autonomia pe criterii etnice nu este de dorit. Ar inhiba dezvoltarea

| 18 iul, 11:11

"Descentralizarea este obligatorie, regionalizarea este de dorit, dar numai dacă duce la modernizarea administrației, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, fiindcă ar inhiba dezvoltarea", a declarat marți președintele Klaus Iohannis.

"Există trei teme politice la care cred că vă așteptați să mă refer — descentralizarea, regionalizarea și autonomia. România are mare nevoie de creștere economică și de modernizarea administrației. În lumina acestor obiective cred că descentralizarea este obligatorie, fiindcă aleșii locali știu cel mai bine de ce are nevoie comunitatea și trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a acționa în interesul local. Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în așa fel încât să ducă la modernizarea administrației, pentru a fi mai eficientă în interesul cetățeanului și dacă duce la crearea de noi locuri de muncă prin creștere economică. Autonomia locală și regională, așa cum tocmai le-am deschis, ajută. Dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, fiindcă ar inhiba dezvoltarea. La aceste concluzii s-a ajuns la nivel european, unde chiar se recomandă, în cazul unei regionalizări, să nu se realizeze delimitarea regională de linia de limitare etnică", a declarat șeful statului, la Consiliul Județean Harghita.

Potrivit acestuia, proiectele comunitare reușite la nivelul Harghitei și Covasnei confirmă importanța esențială de care depinde binele întregii țări. "Că doar împreună putem să construim o România prosperă", a argumentat președintele.

Președintele Klaus Iohannis efectuează marți o vizită de lucru în județele Harghita, Covasna și Vrancea. Șeful statului participă la dezbaterea "Coerență și transparență — exemple de bune practici la nivelul județelor Harghita și Covasna", la care sunt prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai administrației publice locale din cele două județe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ