Iohannis despre Ponta: Nu suntem nici colegi, nici prieteni ca să facă afirmaţii despre mine

| 03 iun, 2014

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a afirmat marţi seară la TVR că premierul Victor Ponta nu ar trebui să facă afirmaţii la adresa lui întrucât nu sunt 'nici colegi şi nici prieteni' şi că este 'inadmisibil' ca un prim-ministru să vorbească 'de forţe oculte care generează ceva în ţara pe care o conduce'.

Întrebat în ce logică se înscriu afirmaţiile premierului potrivit căruia 'forţe oculte' doresc o candidatură a lui Iohannis la Cotroceni pentru că este un om slab, liberalul a replicat: 'Nu ştiu în ce logică, dar astfel de afirmaţii sunt total deplasate. În primul rând nu are niciun motiv primul ministru să mă clasifice pe mine ca persoană, pentru că nu avem absolut nimic de împărţit. (...) În orice ţară sunt doi politicieni foarte bine informaţi. Ei sunt informaţi de către instituţiile statului care de aşa ceva se ocupă şi cred că aceste instituţii sunt şi serioase şi performante. Aceste instituţii livrează informaţii şi preşedintelui şi primului ministru, toate informaţiile. Şi atunci cum poate să vină primul ministru unei ţări din UE să spună la televizor că forţe oculte doresc un anumit lucru? Păi dacă sunt forţe oculte ar trebui să ştie care sunt aceste forţe, să le spună cu nume şi prenume şi să clarifice situaţia, iar dacă nu ştie, atunci este foarte grav şi nu ar trebui să facă aceste afirmaţii. În fondul problemei, pot să spun că este fundamental greşit că primul ministru Ponta a făcut aceste afirmaţii şi faţă de persoana mea, fiindcă nu suntem nici colegi, nici prieteni şi (...) este inadmisibil ca un prim ministru să se pună în faţa camerei şi să spună că forţe oculte generează ceva în ţara pe care o conduce'.

Iohannis a admis că ar fi putut fi criticat de premier pentru proiectele pe care le susţine.

'Un politician poate să comenteze proiectele altui politician. Dacă ar fi ieşit şi ar fi spus că un proiect pe care îl prezint eu n-ar fi bun din motivele X şi Y, asta ar fi politică. Dar să ieşi şi să spui că este un politician slab doar aşa, că ţi se pare, nu mi se pare politică, asta are alt nume', a afirmat şeful liberalilor.

Liderul interimar al PNL a adăugat că, în opinia sa, serviciile secrete 'îşi fac treaba lor, o fac bine şi nu se implică în politică'.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ