Iohannis: ”În unanimitate am decis că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală!”

| 02 feb, 17:17

Preşedintele Klaus Iohannis declarat marţi că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală, dar că vor fi scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de COVID din fiecare localitate.

 

El a precizat că nu am scăpat de pandemie şi că este nevoie să continuăm să fim responsabili, dar putem constata că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Declaraţia a fost făcută după întâlnirea cu premierul, cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, iar preşedintele a precizat că decizia a fost luată în unanimitate.
Iohannis: Am decis că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate 
”Tocmai am finalizat o întâlnire la care au participat premierul, ministrul Educaţiei, ministrul Sănătăţii şi alţi experţi şi consilieri de la Adminsitraţia Prezidenţială. Am discutat ce se va întâmpla cu şcolile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul 2. Am început cu o analiză a contextului pandemic şi nu, nu am scăpat de pandemie, e important să respectăm măsurile în vigoare, dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puţine persoane internate la ATI, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun experţii, trendul este descendent. Nu suntem singuri în Europa. Marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile. În majoritatea statelor şcolile sunt deschise sau vor fi deschise progresiv. Sunt doar 3 state care nu deschid şcolile.  Am decis că începând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure. În localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID-19, în aşa numitul scenariu verde, toţi copiii merg fizic la şcoală, grădiniţă, şcoală, gimnaziu şi liceu”,  a precizat preşedintele, potrivit News.ro.
Iohannis a precizat că mai sunt multe detalii de clarificat - cum se verifică dacă un copil e bolnav sau nu, ce se face în acel caz, la câte cazuri se închide şcoala -  şi că toate aceste lucruri vor fi rapid clarificate printr-un ordin comun al MS şi Ministerului Educaţiei, care va fi pregătit azi şi mâine va fi dat publicităţii.
”În consecinţă, pregătiţi copiii pentru şcoală”, a conchis Klaus Iohannis.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ