Iohannis, noul Stolojan din operațiunea Băsescu la Palatul Victoria?

| 30 mai, 2014

Blaga și Antonescu au găsit o cale să își pună laolaltă neputința și să scape și de pacostea de a găsi un candidat comun cu șanse la prezidențiale. Numele vehiculat din ce în ce mai des pentru alegerile din toamnă este Klaus Iohannis, primarul devenit peste noapte prim-vicepreședinte și acum pe cale de a deveni președintele al PNL.

Antonescu continuă să nege vehement că îl va numi pe Băsescu premier, însă nu același lucru se poate spune și despre prezidențiabilul ardelean.

Iohannis a apărut de nicăieri în politica de la centru, în momente-cheie dinaintea alegerilor pentru funcția de președinte. În 2009, Crin Antonescu l-a scos din pălărie și l-a propus prim-ministru, într-un moment în care Băsescu refuza desemnarea oricărui alt premier în afara obedientului Emil Boc. Apoi, nefiind numit, sasul a luat trenul înapoi până la Hermannstadt și a stat la cutie până când același Antonescu a avut din nou nevoie de el pentru ruperea USL.

Parcursul politic seamănă cu cel al altui binecunoscut ex-liberal, actual democrat-liberal, care la rândul său s-a aflat în cărți pentru prima funcție în stat – Theodor Stologan. “Dragă Stolo” a devenit liberal în 2000 și în același an a și candidat fără succes din partea PNL pentru funcția de președinte. Lecția a fost bine învățată de partid pentru următorarele alegeri și, în 2004, împreună cu Traian Băsescu, au pus în scenă o intrigă plină de suspans, în care Stolojan ba a fost grav bolnav, ba a fost șantajat, ba nu a mai avut chef să fie președinte, și uite așa s-a produs rocada cu cel care se află și astăzi la Cotroceni.

Klaus Iohannis pare omul croit pentru astfel de misiuni speciale, în care nu e nevoie să vorbească prea mult, ci doar să vină, să taie nodul gordian și să-și vadă de drum. Cea mai recentă astfel de misiune este parafarea fuziunii dintre liberali și democrat-liberali, iar punctul cel mai important al acestei construcții este desemnarea candidatului comun pentru președinție. Fiind puțin plauzibil ca PDL-ul să îl susțină pe Antonescu, indiferent cât l-ar mai stropi cu pesticide anti-comuniste și pro-stat-de-drept, Iohannis se află în cea mai bună poziție pentru a prelua și ștacheta pentru Palatul Cotroceni.

Primarul Sibiului s-a înscris în PNL abia după victoria zdrobitoare, din 2012, a USL, deci, nu este legat în vreun fel de ultima alianță a liberalilor și nu și-a asumat lupta împotriva regimului lui Traian Băsescu. Proiectul pentru care militează Iohannis este coaliția anti-PSD și este greu de crezut că ar face acest lucru pentru a-l sprijini în alegeri pe Antonescu, un om politic care și-a arătat deja limitele – și electorale, și în conducerea unui partid, și în construcția unei alianțe.

Câștigarea președinției de către cineva ca Iohannis, om scump la vorbă și, deci, prea puțin cunoscut electoratului, ar putea reprezenta șansa lui Traian Băsescu de a obține mult râvnitul post de prim-ministru. Și poate atunci, de dragul simetriei, am avea ocazia să îl vedem pe Băsescu plângând de bucurie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ