Iohannis: Vineri voi promulga legea ce acordă tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor de la Colectiv

| 28 oct, 20:05

 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vineri va promulga legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la clubul Colectiv.

 

 

 

"Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi (...) exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit", a anunţat şeful statului la Palatul Cotroceni.
Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma incendiului de la clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii pe toată durata vieţii acestora.
"Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale", se arată în proiect.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ