Irina Jianu, condamnată în dosarele Trofeul calităţii şi Zambaccian, a primit un spor de 9 luni de închisoare

| 15 oct, 2014

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul ”Trofeul calităţii” şi la patru ani în cazul ”Zambaccian”, a primit un spor de pedeapsă de nouă luni de detenţie, în urma contopirii celor două pedepse, a decis Curtea de Apel Bacău.

Curtea de Apel Bacău a decis, printr-o sentinţă definitivă, adăugarea unui spor de pedeapsă de nouă luni de închisoare Irinei Paula Jianu, după ce aceasta a solicitat contopirea celor două pedepse din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", potrivit Mediafax.

Condamnată definitiv, în iunie 2012, la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", iar în ianuarie 2014 la patru ani de detenţie în cazul "Zambaccian", Irina Paula Jianu a solicitat Tribunalului Bacău, după pronunţarea ultimei sentinţe, contopirea celor două pedepse, cu executarea celei mai grele. Instanţa băcăuană a admis cererea, însă DNA a contestat decizia la Curtea de Apel Bacău.

Miercuri, instanţa supremă a condamnat-o pe Irina Jianu la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

La începutul acestui an, Jianu a fost condamnată la patru ani de închisoare în dosarul "Zambaccian", fiind acuzată de spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată. În acelaşi dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare, fostul premier fiind eliberat din penitenciar în luna august.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ