Prima instanţă a decis eliberarea condiţionată a Irinei Jianu - condamnată în dosarul Zambaccian

| 07 noi, 2014

Judecătoria Bacău a admis cererea de eliberare condiţionată din închisoare a Irinei Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) în perioada Guvernului Adrian Năstase, condamnată în dosarele 'Zambaccian' şi 'Trofeul calităţii'.

"Admite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce priveşte acordarea liberărilor condiţionate privind pe condamnatul Jianu Irina Paula, deţinut în executarea pedepsei de 6 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin s.p. 384/2014 pronunţată de către Tribunalul Bacău. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 453/2014, emis de către Tribunalul Bacău. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia', se arată în sentinţa magistraţilor.

Decizia nu este însă definitivă iar procurorii pot face contestaţie.

Irina Jianu a fost condamnată la patru ani de detenţie în dosarul 'Zambaccian', fiind acuzată de dare de mită şi fals şi la şase ani în dosarul 'Trofeul Calităţii' pentru abuz în serviciu, spălare de bani, şi fals în înscrisuri.

La pedeapsa de şase ani Curtea de Apel Bacău a adăugat, în octombrie 2014, nouă luni de închisoare.

Jianu mai este judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul lui Miron Mitrea, în care a primit o condamnare de cinci luni închisoare, dar această sentinţă nu este definitivă.

Irina Jianu se află încarcerată din iunie 2012 şi poate beneficia de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsă, având peste 60 de ani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ