Japonia, traversată de taifunul Wipha: Cel puţin 13 persoane au murit

| 16 oct, 2013

Cel puţin 13 persoane au murit miercuri pe o mică insulă din Japonia, unde autorităţile nu mai au veşti de la aproximativ 50 de alţi locuitori, după trecerea taifunului Wipha.

Wipha a provocat marţi seară şi miercuri dimineaţă ploi foarte puternice şi rafale violente de vânt pe coasta pacifică a marii insule Honshu, în special în regiunea megalopolisului Tokyo.

Cinci case au fost distruse în urma alunecărilor de teren de pe insula Oshima, situată la 120 de kilometri sud de capitală, a transmis televiziunea publică NHK, adăugând că autorităţile nu au veşti de la 36 de persoane.

"Am confirmat moartea a 13 persoane şi acest număr ar putea creşte", a explicat un oficial din cadrul poliţiei locale pentru AFP.

Potrivit NHK, majoritatea cadavrelor au fost descoperite printre dărâmăturile caselor de lemn, distruse de taifun, şi alte două au fost recuperate dintr-un râu, ale cărui ape au crescut în urma precipitaţiilor.

Autorităţile încercau să afle informaţii despre aproximativ 50 de locuitori despre care nu mai ştiau nimic, a adăugat televiziunea.

Imaginile difuzate de post arătau scene dezolante de pe această insulă turistică cu 8.300 de locuitori, unde nămol, arbori smulşi din rădăcină şi alte resturi s-au adunat în apropierea caselor ai căror rezidenţi au fost evacuaţi către adăposturi.

Miercuri, la ora locală 09:00 (03:00, ora României), Wipha nu atinsese încă uscatul şi continua să afecteze coasta pacifică a regiunii Tokyo deplasându-se către nord-est cu o viteză de 70 de kilometri pe oră, conform agenţiei meteorologice japoneze.

Acest al 26-lea taifun al sezonului în Asia aduce cu sine vânturi care ating şi 180 de kilometri pe oră.

Japonia este traversată în fiecare an între primăvară şi toamnă de mai multe taifunuri dintre care unele foarte violente.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ