Kelemen Hunor: Dronele care au încălcat spațiul aerian al României trebuiau doborâte încă de la primele incidente
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seară, că dronele care au pătruns în spațiul aerian al României trebuiau doborâte încă de la primele incidente de acest fel, apreciind că România a demonstrat că are capacitatea și voința de a reacționa în astfel de situații.
'Trebuia încă de la primele intrări să avem această atitudine. Și sigur, aici se poate discuta de costuri, se poate discuta dacă e nevoie de avioane de vânătoare sau dacă avem nevoie de baterii sol-aer, baterii antiaeriene. E o discuție tehnică până la urmă, dar important este că România, în acest moment, a arătat că da, este în stare, are dorința, voința, capacitatea, puterea de a doborî aceste drone', a declarat liderul UDMR, la Digi 24.
În opinia acestuia, incidentele de acest tip vor continua pe flancul estic al NATO, în contextul apropierii frontului de zona Odesei, Deltei Dunării și Mării Negre.
'Trebuie să constatăm că aceste provocări vor continua din partea Federației Ruse pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice (...) Aceste amenințări nu sunt amenințări noi, dar nici nu trebuie să cădem pe spate sau să ne ascundem în pivniță. Dar asta este atitudinea Federației Ruse: dezinformare, încercarea de a aduce frica în societate, dezbinare în societate și de a schimba atitudinea societății față de apartenența noastră la NATO și la Uniunea Europeană. Deci, aceste provocări eu cred că vor continua. Toate semnalele și din zona aliaților și din toate sursele deschise ne spun de foarte mult timp că urmează astfel de provocări. Deci, din punctul meu de vedere, da, trebuiau doborâte, au făcut foarte bine, nu trebuie să ne uităm ca la ceva extravagant. Trebuie să ne uităm la tot ce s-a întâmplat ca normalitate. Când cineva violează spațiul aerian, trebuie să ai o atitudine foarte, foarte fermă', a mai spus Kelemen Hunor.
Acesta a subliniat, totodată, necesitatea menținerii unui dialog permanent cu Ucraina, având în vedere interesele României în zona Mării Negre și rolul strategic al Portului Constanța pentru exporturile ucrainene.
El și-a exprimat convingerea că instituțiile responsabile din domeniul apărării și securității monitorizează atent situația și iau măsuri pentru protejarea intereselor României, inclusiv în perspectiva exploatării gazelor din Marea Neagră.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x