Klaus Iohannis a discutat cu președintele Parlamentului libanez despre situația refugiaților sirieni

| 14 oct, 11:58

Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Adunării Naționale a Republicii Libaneze, Nabih Berri, cu care a discutat despre situația refugiaților sirieni.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor a avut loc un schimb de opinii aprofundat privind evoluțiile din Orientul Mijlociu, cu accent pe dosarul sirian și situația refugiaților sirieni din Liban și Europa.

De asemenea, cei doi înalți oficiali au exprimat interesul reciproc pentru intensificarea relațiilor bilaterale, în contextul aniversării a 50 de ani de relații diplomatice.

"Președintele României a subliniat că, în domeniul cooperării, se înregistrează un trend ascendent, investițiile libaneze în România fiind cotate pe locul întâi între investițiile provenite din lumea arabă, iar Libanul este a doua destinație a exporturilor românești în Orientul Mijlociu", arată sursa citată.

În context, s-au evidențiat oportunitatea organizării unei noi ediții a Forumului de Afaceri România-Liban-Africa și posibilitatea unor proiecte comune în spații terțe.

Președintele Adunării Naționale a Republicii Libaneze, Nabih Berri, se află în vizită oficială în România.

loading...

Ştirile orei

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ