"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională a României, pe motiv că fcae discriminare între fumători, însă judecătorii au stabilit că prevederile modificate respectă Legea fundamentală.

Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.

"Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepție celule", prevede principalul articol al controversatului act normativ.

Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. Odată promulgat, va intra în vigoare la 45 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

"Prezenta lege intră în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I", prevede legea modificată.

Citeşte şi: SONDAJ: 75% dintre români spun că NU fumează, iar 51% NU permit niciodată fumatul în casă