Klaus Iohannis, atac voalat la adresa lui Victor Ponta: Încă încerc să mă acomodez

| 17 iun, 13:48

Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri vizita omologului său portughez, Anibal Cavaco Silva. La finalul discuţiilor, cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună. "Este nevoie de un proces de armonizare între modul în care Preşedinţia şi primul ministru fac politică externă", a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, întrebat despre "ieşirea" din ţară a premierului Victor Ponta.

Jurnaliştii portughezi l-au întrebat pe Iohannis despre relaţia cu Ponta şi vizita premierului la Baku. Vizibil incomodat, şeful statului a comentat pe scurt gestul lui Victor Ponta. "Încă încerc să mă acomodez cu modul premierului de a face politică externă", a precizat Klaus Iohannis.

"Eu sunt relativ nou in aceasta functie, doar din 22 decembrie 2014 si in consecinta cred ca este inca nevoie de un proces de armonizare intre modul in care face Presedintia politica externa si modul in care face primul ministru politica externa. Dar, dincolo de aceste nevoi de armonizare, pot sa va asigur ca politica externa a Romaniei este si va ramane una coerenta. Stim foarte bine care sunt prietenii nostri, cum este, sigur, Portugalia, si nu exista niciun pericol pentru modul in care Romania isi trateaza prietenii si partenerii", a declarat, la conferinta comuna de presa cu presedintele portughez, Anibal Cavaco Silva, presedintele Klaus Iohannis, intrebat de un jurnalist portughez cum vede "iesirea" lui Victor Ponta din tara.

La randul sau, presedintele portughez, intrebat despre cum va afecta relatiile economice bilaterale "criza politica" din Romania, a declarat: "Este un principiu al relatiilor dintre tari. Un sef de stat care viziteaza o tara nu comenteaza problemele politice interne ale tarii vizitate".

El a precizat ca a constatat ca "institutiile democratice ale Romaniei functioneaza foarte bine si nimic nu perturba vizita".

"Am avut un dialog foarte fructuos cu domul presedinte, voi vizita Senatul si Camera Deputatilor, ma voi intalni cu Guvernul", a spus Anibal Cavaco Silva, adaugand ca si partea economica si culturala a vizitei se vor desfasura asa cum a fost stabilit.

Miercuri seara, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, vor oferi un dineu în onoarea preşedintelui Republicii Portugheze, Anibal Cavaco Silva, şi a soţiei sale Maria.

 

Citeşte şi: Klaus Iohannis, prima reacţie despre legea pensiilor pentru parlamentari

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ