Liderii PDL se adună la Baia Mare să încropească un guvern alternativ

| 15 aug, 2013

Colegiul Director al PDL, care se întruneşte sâmbătă la Baia Mare, urmează să discute despre strategia constituirii guvernului alternativă al PDL, precum şi criteriile pentru desemnarea candidaţilor la viitoarele alegeri europarlamentare.

Pe ordinea de zi a reuniunii se află poziţia PDL referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii Guvernului alternativă al PDL, criterii pentru desemnarea candidaţilor PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, informare privind stadiul alegerilor interne din PDL, precum şi teme diverse, informează PDL.

Vasile Blaga a precizat recent că guvernul alternativă al PDL va fi constituit în această toamnă şi că de pregătirea lui se ocupă prim-vicepreşedintele partidului Cătălin Predoiu. Constituirea guvernului din umbră al PDL a reprezentat şi un motiv de dispută între Vasile Blaga şi europarlamentarul Cristian Preda, care dorea ca acest lucru să se producă mai rapid. Preda este în prezent suspendat din partid.

În privinţa alegerilor europarlamentare, Blaga a anunţat că lista candidaţilor va fi întocmită pe baza activităţii duse în partid. El a spus că Monica Macovei şi-a depus solicitarea de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar din partea partidului, neprecizând dacă acesta se va afla sau nu pe listă.

Dar, potrivit unor surse din partid, lista este în curs de definitivare, pe primele locuri aflându-se Theodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu. Un alt nume vehiculat pentru această listă este cel al Sulfinei Barbu. Blaga a precizat, de asemenea, că la partid nu a fost înregistrată nicio cerere din partea europarlamentarului Elena Băsescu de a candida din partea PDL pentru un nou mandat.

Tag-uri: pdl
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ