Liderii PNL au fost primiţi cu o răceală greu de îndurat la Vaslui. Blaga: "Măi băieţi, naşte Alina pe scenă!"

| 22 mar, 17:56

Cei de la ISU Vaslui le-au stricat lansarea celor de la PNL. Aceştia au reuşit să-i ţină în frig pe liderii Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. Cei de la ISU s-au asigurat că cele sase mari usi de evacuare, respectiv cele patru de pe lateralul clădirii, din preajma scenei (inclusiv cea care dădea într-un bar din sediul Casei de Cultură!), dar si cele două de la intrarea în clădire, că stau deschise pe timpul sedintei de lansare.

Într-un exces de zel fără precedent, cele sase iesiri din Casa de Cultură au stat deschise, astfel că frigul si curentii de aer creati erau să bage în spital liderii PNL din Moldova, veniti la Vaslui. A fost un frig incredibil în sala de sedinte de Cultură, încât, la un moment dat, copresedintele liberal Vasile Blaga a spus, către apropiati, pe scenă: “Vorbiti, mă, cu ăstia de la ISU, spuneti că dacă ajung ministru le dau tot ce vor, numai să mai închidă usile, ne nenorocim pe scena asta. Măi băieti, naste Alina aici, pe scenă!”.

Col. Neculai Olaru, seful ISU, sustine că nu a spus ca usile să stea deschise, ci doar… să nu fie încuiate cu cheia. “Si eu am fost surprins de ce s-a întâmplat acolo, nu am spus noi să stea cu usile deschise la Casa de Cultură”, sustine Olaru. La final, în locul obisnuitelor aplauze si scandări politice, în timp ce se intona imnul partidului, Blaga, Gorghiu si ceilalti liberali s-au înghesuit la iesire, pentru a scăpa de infernul creat de măsurile de precautie luate de pompierii militari, transmite vremeanoua.

"Doamne, am înghetat în sala asta. Nu-mi vine a crede ce am tras la Vaslui”, ar fi spus Blaga către cei din jurul său, în timp ce Gorghiu se forta să zâmbească, cu gândul la cele sapte luni de sarcină si frigul îndurat la Casa de Cultură. În timpul lansării, primarii sau candidatii care doreau să spună ceva la microfon erau sfătuiti să nu se întindă la vorbă, fiind doar 2-3 grade pe scenă. Majoritatea era în costume, fără haine de iarnă, asa că lansarea de o oră si ceva li s-a părut o vesnicie. “Câte pagini mai are?… Hai să-l aplaudăm, să termine mai repede”, asta spuneau candidatii PNL, înghetati si ei de frig, când un coleg de-al lor ajungea la microfon.

Pe scenă, Blaga tremura serios de frig si, la un moment dat, s-a întors către un coleg de partid: “Spune-le că le accept orice îmi cer, dacă ajung ministru, numai să mai închidă usile sau să stea un pompier în usă, murim de frig aici. Alina cred că naste aici, pe scenă”, a spus copresedintele PNL. În zadar. Cele sase mari usi de evacuare, respectiv cele patru de pe lateralul clădirii, din preajma scenei (inclusiv cea care dădea într-un bar din sediul Casei de Cultură!), dar si cele două de la intrarea în clădire, au stat deschise pe timpul sedintei de lansare. Având în vedere că, timp de cinci luni, sala de sedinte nu a fost încălzită de loc, este usor de imaginat infernul de pe scenă. “Am înghetat de tot. Să iesim mai repede de aici”, a spus Blaga, în timp ce se grăbea să iasă din Casa de Cultură.

De teama unui dezastru cum s-a produs la “Colectiv”, cei de la ISU Vaslui au fost la un pas de a nu permite începerea actiunii. “Cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă ne-au spus să scoatem din sală oamenii care nu au loc pe scaune si stau în picioare pe culoarele de evacuare, în caz contrar nu ne vor permite să începem actiunea. De asta s-a întârziat cu un sfert de oră”, sustine unul dintre liderii PNL de la Vaslui. În timpul lansării, un echipaj de sapte-opt pompieri militari a stat într-o masină de interventie, în parcarea Consiliului Judetean, fără a intra vreo clipă în zona în care se tinea sedinta. Ciudat este că, de fapt, nu pompierii sunt vinovati de frigul siberian din sala Casei de Cultură. Directorul institutiei, Bordeianu, un consilier PSD cunoscut în judet, a spus ca usile să stea deschise, făcând viata celor din Partidul National Liberal un infern.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ