Liderii USL: Traian Băsescu nu poate să rupă USL-ul

| 19 iun, 2013

Premierul a precizat la o emisiune televizată că nu există nici 1% şanse ca Traian Băsescu să ducă la destrămarea USL. La rândul sau, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că "deocamdată" şeful statului nu poate "să dea jos guvernul actual", dar a ţinut să sublinieze că ruperea USL poate fi realizată doar de PSD şi PNL, menţionând că Traian Băsescu va continua "războiul" politic.

"Din punctul meu de vedere şi al USL-ului, nu. Nu există nici 1% şanse ca Traian Băsescu sau consilierii PDL, Mişcarea Populară, să ducă la destramarea USL. A fost o singura zi din 5 februarie 2011, ziua în care am semnat acordul USL, în care cineva, preşedintele Băsescu, un jurnalist apropiat PDL, un om simplu, să zică cum nu apucăm să facem alegerile împreună, să facem guvernul", a declarat premierul Victor Ponta în cadrul unei emisiuni la Antena 3, citat de hotnews.ro

Răspunsul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu la întrebarea dacă actualul preşedinte va reuşi să "spargă" USL: "Nu. Eu aş vrea să le spun tuturor celor care ne-au votat, care ţin la unitatea acestei construcţii, care ţin la proiectul de mare anvergură pe care noi l-am angajat, să urmărească lucrurile care contează, dincolo de momentele de nemulţumire, dincolo de insatisfacţia de a-l vedea pe Traian Băsescu acolo unde nu doresc să-l mai vadă - deocamdată - nemulţumiri pe care le încercăm şi noi uneori... Dincolo de asta, există lucruri esenţiale. Guvernul şi acţiunea guvernamentală merg pe linia pe care am anunţat-o, avem nu semnele, nu speranţele, ci dovezile certe, ale unei acţiuni guvernamentale, ale unui premier care fac cu totul altceva decât făcea Guvernul Boc", a susţinut liderul PNL, conform Mediafax.

El a adăugat faptul că este angajat de USL proiectul de modificare a Constituţiei, care trebuie avut în vedere.
"Lucrurile trebuie văzute pe aceste magistrale, pe acţiunile majore. Restul sunt accidente de parcurs şi important e să ţinem aceste direcţii (...) Traian Băsescu nu poate să rupă USL. USL putem să-l rupem doar noi, şi nu-l rupem", a asigurat Antonescu.

Liderul liberal a comentat inclusiv subiectul convocării unui nou referendum privind parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, de către Traian Băsescu.
"E clar că acest nou scandal cu al nu ştiu câtelea referendum, cu aceeaşi întrebare, este folosit nu în scopul de a afla dorinţa românilor în vreo chestiune, ci în scopul de a pregăti un electorat cât decât semnificativ pentru o formaţiune politică pe care o conduce de pe acum, inclusiv din poziţia de preşedinte al României", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a mai afirmat că actualul şef al staului va continua în logica "războiului' până va părăsi funcţia de preşedinte.

Crin Antonescu a susţinut că Traian Băsescu a beneficiat de pe urma coabitării cu premierul Victor Ponta şi "în mod evident foloseşte profitul pe care şi domnia sa l-a tras din aceasta în scopurile bine cunoscute".

"Într-un anumit sens, Traian Băsescu are impresia, sau vrea să lase impresia, că i s-a întâmplat ca în dosarul cu spălare de bani. Adică pur şi simplu s-a clasat dosarul, s-a clasat dosarul impopularităţii sale, s-a clasat dosarul tuturor factorilor care l-au dus să aibă 7,4 milioane de români împotrivă la un referendum de demitere. Pare a crede că e nou nouţ. Şi atunci ce face cu această prospeţime, cu această pace? Ce o să facă? Război, din nou diversiune, din atac împotriva unei majorităţi care are maximă legitimitate, din nou atac împotriva unui proiect de Constituţie care a fost implicat în campania electorală şi în mesajul nostru către oameni, din nou minciuni, din nou atac la instituţia parlamentară, din nou insulte", a declarat Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ